04.09.2015

Expoziţia de fotografie "Alăptarea e iubire", 8 - 16 septembrie






La Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" se află pe simeze, începând cu data de 5 septembrie, odată cu Târgul de Sfanta Maria, expoziţia de fotografie a Cristinei Nichitus Roncea "Alăptarea e iubire", care se desfăşoară in cadrul Festivalului "Bucharest Photo Week", până pe data de 16 septembrie 2015. Vernisajul are loc de Naşterea Maicii Domnului, marţi, 8 septembrie, ora 15.00, la sala de expoziţii "H.H. Stahl".

Expoziţia şi proiectul fotografic "Alăptarea e iubire", de Cristina Nichituş Roncea, se înscriu într-o campanie naţională prin care ne propunem, în parteneriat cu Asociația de Pediatrie şi Consultanță în Alăptare, Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” şi “IA Sibiu”, să reînnoim idea de tradiţie şi sănătate, după cum am învăţat de la mamele şi bunicile noastre şi după cum trebuie să transmitem şi noi mai departe. Zeci de mămici au răspuns cu dragoste iniţiativei noastre, prin care dorim ca tinerele care nasc azi în România să afle şi să conştientizeze că cea mai bună hrană pe care pot să o dea copilului sau copiilor lor este cea primită de la Dumnezeu: laptele matern. Cele 50 de fotografii, format 50x70, cu mame alăptând, îmbrăcate în portul nostru naţional, au încântat deja publicul în cadrul unei prime manifestări şi sperăm să o mai facă şi în continuare.

După cum spunea doamna Elena Solunca Moise, această campanie "ne aduce aminte – şi fotografiile o ilustrează minunat – că trebuie să revenim la normal". "Este un eveniment dădător de speranţă!", consideră publicista revistei "Academica" a Academiei Române.

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 8 - 16 septembrie, de miercuri până duminică, între orele 10.00 - 18.00, în Sala "H.H. Stahl", Şos. Kiseleff nr. 30.

 Vă aşteptăm la Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti"!