29.09.2015

Expoziţia „In memoriam - Dan Moisescu”, Sala de Sticlă, 1 – 25 octombrie



Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" organizează în parteneriat cu Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a Uniunii Artiștilor Plastici din România, joi, 1 octombrie 2015, ora 18.00, în Sala de Sticlă, expoziția "In memoriam - Dan Moisescu", o expoziţie comemorativă dedicată  unuia dintre membrii importanţi ai breslei restauratorilor.
Dan Moisescu a contribuit în calitate de tehnician restaurator, sub îndrumarea unora dintre cei mai reprezentativi restauratori români, la repunerea în valoare a mai multor monumente istorice,  dintre care amintim: Biserica Batiştei - Bucuresti (restaurator Raluca Ceicu), Biserica Sf. Nicolae - Scheii Brasovului  (restaurator Ioana Zărnescu), Biserica Sâmbăta de Jos – Făgăraş (restaurator Ioana Zărnescu), Catedrala Greco Catolică - Blaj (restaurator Nicolae Sava), Biserica Mânăstirii Lainici - jud. Gorj (restaurator Grigore Popescu).

Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 1 - 25 octombrie 2015, de miercuri până duminică, între orele 10.00 – 18.00, în Sala de Sticlă, Şos. Kiseleff nr. 30.

Expoziţia "Sulina 5 şi invitaţii", 2 octombrie, ora 17.00



Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” împreună cu Fundaţia Culturală „Elena Surdu Stănescu”  vă invită la expoziţia de artă românească contemporană Sulina 5 şi invitaţii.
 
A doua ediţie a expoziţiei, realizată în tabăra de documentare şi creaţie de la Sulina, îşi propune să capteze atenţia privitorului şi să îl transpună într-o zonă specială, plină de farmec şi mister, de lumină, de culoare, de imagini, de diversitate umană.
 
Vor expune artiştii: Elena  Surdu  Stanescu, Iuri Isar, May Oana Isar, Teodora Coltofean, Dorin Coltofeanu, Aurel Bulacu, Elena (Bobi) Dumitrescu, Rodica Toth Poiată, Ruxandra Papa, Cora  Giodic  - Postelnicu, Ioana Albaiu Reti, Mihai Coltofeanu.
 
Fiecare expozant exprimă în lucrările realizate, prin mijloacele artistice de care dispune - pictură, grafică, sculptură,  tapiserie -, imagini filtrate de mintea şi sufletul lui.
 
Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, 2 octombrie 2015, ora 17.00, la sediul Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Şoseaua Kiseleff nr. 28, Sala „Gheorghe Focşa”.
 
Expoziţia ce cuprinde lucrări de pictură, sculptură, grafică şi tapiserie este deschisă de miercuri până duminică, între orele 10.00 – 18.00, în perioada 2 octombrie – 1 noiembrie 2015.
 
 
Informaţii suplimentare:
0722. 286. 508, 0722. 375. 771, 0743. 041. 823
021 317 91 03, int. 143 – Relaţii Publice, Muzeul Satului

28.09.2015

Zilele Culturii Sârbe, 30 septembrie - 3 octombrie






Uniunea Sârbilor din România (USR), în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” din Bucureşti, Muzeul Naţional “George Enescu” din Bucureşti şi Liga de Prietenie Româno-Sârbă, organizează, în perioada 30 septembrie – 3 octombrie, evenimentul cultural Zilele Culturii Sârbe.
În data de 30 septembrie este prevăzută inaugurarea sediului din Bucureşti al Uniunii Sârbilor, eveniment care va fi urmat de o prezentare a activităţilor comunităţii din Bucureşti şi de deschiderea oficială a evenimentului Zilele Culturii Sârbe.
Joi, 1 octombrie, cu începere de la ora 14.00, va avea loc, la Muzeul Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti”, vernisarea expoziţiei de fotografie “Coroana Prieteniei Româno-Sârbe”. Tematica expoziţiei este nunta regelui Alexandru I al Iugoslaviei cu principesa Maria de Hohenzollern-Sigmaringen. De asemenea, în cadrul evenimentului va fi lansată cartea bilingvă sârbo-română “Tezaurul Amintirilor” şi vor fi prezentate filmele “Încoronarea regelui Petru I Karadjordjevic” şi “Nunta regelui Alexandru cu principesa Maria”.
Tot joi, cu începere de la ora 19.30, este prevăzut, la Muzeul Naţional “George Enescu”, un concert de muzică clasică susţinut de duetul Shake&Speare, respectiv Ivan Simeunovic (vioară) şi Milivoje Veljic (pian).
În ziua de vineri, 2 octombrie, la sediul Uniunii Sârbilor din Bucureşti va avea loc proiecţia filmului “Pădurea”, în prezenţa regizorului Sinişa Dragin.
Zilele Culturii Sârbe se vor încheia în ziua de sâmbătă, 3 octombrie, la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, unde, cu începere de la ora 10.00, va fi prezentat un spectacol folcloric la care vor lua parte Ansamblul Cultural “Sf. Sava” şi orchestra de Tamburaşi “Batini becari”, ambele din Sânnicolaul Mare (jud. Timiş).

Persoana de contact Uniunea Sârbilor din România:
Boris Velimirovici

0745 666 323

Expoziţia "Porţile Cerului", Sala H.H. Stahl, 1-30 octombrie



Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" vă invită joi, 1 octombrie 2015, ora 17.00, în sala H.H.Stahl, la vernisajul expoziţiei Porţile cerului, curatoriată de Valeriu Stoica, un proiect ce cuprinde iconografie tematică şi o reprezentare plastică a principalelor edificii de cult legate de acest subiect.
Tradiţiile suprapun o lume spirituală peste lumea reală, unde prin integrarea sa milenară devine o componentă a realităţii. Nu poţi desprinde tradiţiile de treptele esenţiale ale vieţii, de cele mai importante momente ce marchează istoria unui om, a unei comunităţi, a unui popor creştin. Fiecare simbol, fiecare troiţă, muzeu, biserică sau mănăstire, prin puternica lor implicare creştină devin o poartă spre eternitatea divină, spre cer.
Lucrările executate în spiritul continuităţii vechilor maeştri şi a canalelor bizantine aparţin unor autori valoroşi si recunoscuţi, autori care au pictat biserici, care au întreţinut perpetuarea acestor meşteşuguri, în spaţiile consacrate: Grigore Popescu-Muscel, Mariana Popescu-Dragomir, Valeriu Stoica, Elena Oana Agapie, Mihaela Bădescu, Diana Borundel, Elena Constantin, Melania Florescu, Maria Iacob, Marian Manole, Alexandru Mateiaş, Tatiana Moroianu-Dincă, Nicolae Nestor şi Ovidiu Teodorescu.
Organizată în acelaşi spirit cu expoziţiile itinerante, anterioare Candela de veghe, Cununa de spini, Câmpiile verticale, Omul profilat pe cer, Darul magilor  îşi continuă drumul început anul acesta la Complexul muzeal Curtea Domnească - Târgovişte, Râmnicu Vâlcea, Bucureşti, Slobozia, Palatul Parlamentului - Bucureşti, Muzeul de Artă - Chişinău.
Expoziţia va putea fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10.00 – 18.00, în sala H. H. Stahl, Şos. Kiseleff nr. 30, în perioada 1 – 30 octombrie 2015.

Mai multe informaţii:
Biroul Relaţii Publice
021 317 91 03 – int. 178, 143
Biroul Expoziţii Temporare
021 317 91 03 – int. 186


22.09.2015

Collage. Art… under construction, Workshop de pictură pe sticle şi borcane, 26 septembrie, ora 11.00



Collage. Art… under construction te provoacă să faci pasul în plus, dinspre spectator înspre participant activ, prin ateliere variate: modelaj în nisip, pictură pe sticlă şi borcane, decoraţiuni pe obiecte de uz casnic, pictură pe sare.

Te aşteptăm sâmbată, 26 septembrie, ora 11.00, la Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" la ultimul workshop din cadrul proiectului – Pictura pe sticle si borcane.

Participarea se face cu înscriere prealabilă, în limita a 15 locuri, la adresa relatii.publice@muzeul-satului.ro.

Daca esti tanar si vrei sa-ti dezvolti latura artistica, te asteptam.

#CollageArtunderconstruction
#proiectcofinantatdeAFCN

17.09.2015

LANSAREA ALBUMULUI TRUPEI DEVAS DUMINICA, 20 SEPTEMBRIE, ORA 13.00, SCENA DUMITRA



Cel de-al patrulea album Devas: Romanian Balkanik Dances, prezintă melodii tradiţionale româneşti, propunând o variantă modernă a acestora.
Ideea de la care au pornit în realizarea acestui album, a fost dorinţa de a readuce în atenţia publicului muzica tradiţională românească autentică, dar cu amprenta specifică stilului muzical al trupei (fusion).
Muzica din acest album creează o conexiune între publicul zilelor noastre şi tradiţiile străvechi ale poporului român. Ea se adresează în acelaşi timp şi publicului internaţional, aducând în atenţia lui, frumuseţea şi bogăţia sufletului românesc.
O mare parte din temele muzicale alese sunt bine cunoscute românilor.
Piesele Periniţa, Căluşarii şi Sârba din căruţă au un ritm specific zonei balcanice,Ciuleandra, Doina şi Romanian Dream sunt piese compuse în stilul muzicii dansante de club. Piesele Învârtita, Ciocârlia şi Sus, sus, sus, au influenţe din muzica reggae, samba şi dubstep, acestea adresându-se în special tinerilor. Piesele Din Maramureş şi Poveste din Muntenia au influenţe din muzica pop, dance şi house.
La acestea au adăugat propriile melodii, create în stil românesc: Joc cu Dor, Învârtita, Joc fecioresc şi Romanian Dream.

Workshop de reciclare creativă, Collage.Art...under construction, 19 septembrie, ora 11.00



Collage. Art… under construction te provoacă să faci pasul în plus, dinspre spectator înspre participant activ, prin ateliere variate: modelaj în nisip, pictură pe sticlă şi borcane, decoraţiuni pe obiecte de uz casnic, pictură pe sare.

Te aşteptăm sâmbată, 19 septembrie, ora 11.00, la Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" la cel de-al treilea workshop din cadrul proiectului – Reciclare Creativa.

Participarea se face cu înscriere prealabilă, în limita a 15 locuri, la adresa relatii.publice@muzeul-satului.ro.

Daca esti tanar si vrei sa-ti dezvolti latura artistica, te asteptam.

#CollageArtunderconstruction
#proiectcofinantatdeAFCN

Ruralfest, 20 septembrie

RuralFest aduce satul în mijlocul orașului în 20 septembrie 2015

RURALFEST 2015Cum ar fi să stai relaxat pe un balot de fân, în mijlocul orașului, în timp ce copilul tău se dă peste cap în iarba proaspăt cosită sau învață cum să își facă jucării folosind meșteșuguri străvechi? Sau să guști dintr-un purceluș pus la proțap chiar în fața ta? Ori să vezi pe viu cum se afumă cârnații cu lemn de fag sau de cireș? Vă propunem o zi întreagă petrecută în aer liber, la degustări/cumpărături de bunătăți precum: faguri de miere, dulcețuri și siropuri naturale, legume și fructe bio, plăcinte proaspăt coapte, turtă dulce sau bere artizanală.
Acestea, și multe altele, vă așteaptă la cea de-a doua ediție a RuralFest București, eveniment organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale şi cu Primăria Municipiului București.
Comisarul european pentru politici regionale, doamna Corina Crețu, va fi prezentă la eveniment.
Duminică, 20 septembrie 2015, în intervalul 9:00 – 20:00, șoseaua Kiseleff va fi închisă circulației auto pe porțiunea dintre piața Victoriei şi str. Arh. Ion Mincu pentru a face loc satului din mijlocul capitalei.
RuralFest urmărește să refacă legătura dintre locuitorii din mediul urban și sursa lor de hrană și încurajează alegerile sănătoase în privința alimentației, protejarea mediului înconjurător și utilizarea sustenabilă a resurselor naturale.
De-a lungul a unsprezece ore, iubitorii de natură și tradiție care vor veni la RuralFest vor fi îmbiați de circa 200 de expozanți să participe la:
  • un târg al micilor producători din întreaga țară;
  • expoziții cu vânzare de produse tradiționale, naturale sau ecologice, de la fructe și legume până la delicatese de panificație, cârnați, bulz, sarmale, uleiuri presate la rece sau produse cosmetice din miere și lavandă;
  • expoziție și demonstrații meșteșugărești;
  • restaurante cu preparate tradiționale din diferite regiuni ale țării;
  • standuri ale ambasadelor statelor membre UE în România, cu produse specifice țărilor lor;
  • prezentări și demonstrații ale ONG-urilor interesate de păstrarea valorilor românești și viața sănătoasă;
  • un spațiu special amenajat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (un cort de 200mp, amplasat în alveola centrală), în care se vor desfășura prezentări, dezbateri și vor avea loc degustări de produse românești în curs de a obține recunoaștere europeană (sisteme de calitate IGP și DOP) și din zone cu înaltă valoare naturală;
  • microfermă de animale;
  • jocuri și ateliere pentru copii;
  • program artistic, pe scena din zona centrală, susținut de trupe de muzică și ansambluri de dansuri  tradiționale.
RuralFest se va încheia la ora 20:00, cu un concert susținut de Taraf de Haidouks.

10.09.2015

Zilele Europene ale Patrimoniului, 19 - 20 septembrie


Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 19 – 20 septembrie 2015, evenimentul cultural Cu ştiinţă şi cu tâlc... la Muzeul Satului  ce va avea loc în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului, organizate la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene şi care au ca scop apropierea faţă de patrimoniul cultural, conştientizarea sentimentului de apartenenţă a locuitorilor la valorile ţării, regiunii, ale oraşului sau ale mediului rural, îmbogăţirea cunoaşterii diversităţii societăţii noastre, contribuind, astfel, la o mai bună înţelegere mutuală între cetăţeni.

Cu ocazia celei de-a XXIII – a ediţii a ZEP, 21 de ţări din Uniunea Europeană, printre care şi România, au aderat la tema „Patrimoniul tehnic şi industrial” care se află în centrul evenimentelor comune ce vor avea loc cu acest prilej. Sub genericul „De la meşteşug la industrie - patrimoniul tehnic şi industrial din România”, ţara noastră are posibilitatea iniţierii unui evantai de manifestări care să ilustreze beneficiile aduse de conservarea  îndeletnicirilor tradiţionale, a măiestriei meşterilor creatori de patrimoniu cultural mobil şi imobil sau imaterial la dezvoltarea economică a comunităţii prin promovarea meseriilor tradiţionale, a produselor tradiţionale şi a industriei activităţilor culturale. Prin acestea, patrimoniul cultural nu este numai subiect pasiv de contemplare, ci participă sustenabil la viaţa comunităţii.

Muzeul Satului va oferi publicului timp de două zile un program variat ce va cuprinde târg al meşterilor populari, demonstraţii meşteşugăreşti de sculptură în lemn, încondeiat ouă, podoabe populare şi icoane pe sticlă.

Sâmbătă, 19 septembrie, între orele 10.00 – 11.00 şi 14.00 – 15.00, instalaţiile tehnice din expoziţia în aer liber a muzeului pot fi descoperite  prin vizite ghidate coordonate de specialişti ai muzeului.

Duminică, 20 septembrie, ora 13.00, va avea loc lansarea albumului de prelucrări folclorice Romanian Balkanik Dances a Trupei Devas din Braşov. Albumul a fost realizat din dorinţa de a readuce în atenţia publicului muzica tradiţională românească autentică la care se adaugă amprenta specifică stilului muzical al trupei (fusion).


Sâmbătă, 19 septembrie 2015

10.00 – 11.00  Ghidaj tematic – Instalaţii tehnice din Muzeul Satului
                        Coordonator – Marius Luca

                        Demonstraţii ale meşterilor populari:

12.00 – 13.00  Sculptură în lemn – Liviu Balâc, Buzău                 (Casa Chiojd)
                        Olărit – Cristian Munteanu, Bucureşti                   (Casa Ruşeţu)

13.00 – 14.00  Încondeiat ouă – Valeria Fercal, Paltinu, Suceava (Biserica Dragomireşti)
                        Ţesut – Vasilica Cojan, Bucureşti                         (Casa Şanţ)
                       
14.00 – 15.00  Ghidaj tematic – Instalaţii tehnice din Muzeul Satului
                        Coordonator – Marius Luca
           
10.00 – 18.30 Târgul meşterilor populari



Duminică, 20 septembrie 2015

13.00   Lansare album Romanian Balkanik Dances – prelucrări folclorice
Trupa Devas – Braşov 

Demonstraţii ale meşterilor populari:

12.00 – 13.00  Podoabe populare – Ana Maria Rai, Bucureşti    (Casa Ieud)
                       
14.00 – 15.00  Icoane pe sticlă – Vladimir Baciu, Bucureşti  (Biserica Dragomireşti)

10.00 – 18.30 Târgul meşterilor populari



Mai multe informaţii:

Biroul Relaţii Publice
021 317 91 03 – int. 178
Biroul Programe Culturale

021 317 91 03 – int. 191

Workshop de modelaj în nisip, Collage. Art...under construction, 12 septembrie, ora 11.00



Collage. Art… under construction te provoacă să faci pasul în plus, dinspre spectator înspre participant activ, prin ateliere variate: modelaj în nisip, pictură pe sticlă şi borcane, decoraţiuni pe obiecte de uz casnic, pictură pe sare.

Te aşteptăm sâmbată, 12 septembrie, ora 11.00, la Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" la cel de-al doilea workshop din cadrul proiectului – modelaj în nisip.

Participarea se face cu înscriere prealabilă, în limita a 15 locuri, la adresa relatii.publice@muzeul-satului.ro.

Daca esti tanar si vrei sa-ti dezvolti latura artistica, te asteptam.

#CollageArtunderconstruction
#proiectcofinantatdeAFCN

07.09.2015

RNMR, Noaptea Muzeelor



Noaptea Muzeelor logo


VOTATI NOAPTEA MUZEELOR LA GALA PREMIILOR MUNICIPIULUI BUCURESTI!!!
In aceste zile in care muzeele sunt aruncate in strada si total ignorate de catre autoritatile statului (peste 110 de muzee conform satisticilor Retelei Muzeelor), publicul este singura noastra sustinere si ratiune pentru a continua. O faceti an de an, in fiecare luna mai a anului, cand veniti cu sutele de mii sa ne vizitati in miez de noapte. Este momentul cand ne simtim cu adevarat utili pentru dumneavoastra si singurul moment cand stim ca prin tot ceea ce incercam sa va oferim mai bun, va intoarceti spre dimineata catre casa cu sentimentul ca ati avut o experienta memorabila.
Acum este momentul sa ne mai aratati inca o data sprijinul vostru votand proiectul care va scoate in strada cu familia, cu prietenii, cu iubitele si cu iubitii vostri - Noaptea Muzeelor. Acest proiect poate continua numai cu sprijinul vostru. Muzeele sunt actorii, iar noi suntem cei care va aduc aproape de ele.
Votati-ne intrand pe paginahttp://www.bucurestitu.ro/nominali…/noaptea-alba-a-muzeelor/

04.09.2015

Expoziţia de fotografie "Alăptarea e iubire", 8 - 16 septembrie






La Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" se află pe simeze, începând cu data de 5 septembrie, odată cu Târgul de Sfanta Maria, expoziţia de fotografie a Cristinei Nichitus Roncea "Alăptarea e iubire", care se desfăşoară in cadrul Festivalului "Bucharest Photo Week", până pe data de 16 septembrie 2015. Vernisajul are loc de Naşterea Maicii Domnului, marţi, 8 septembrie, ora 15.00, la sala de expoziţii "H.H. Stahl".

Expoziţia şi proiectul fotografic "Alăptarea e iubire", de Cristina Nichituş Roncea, se înscriu într-o campanie naţională prin care ne propunem, în parteneriat cu Asociația de Pediatrie şi Consultanță în Alăptare, Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” şi “IA Sibiu”, să reînnoim idea de tradiţie şi sănătate, după cum am învăţat de la mamele şi bunicile noastre şi după cum trebuie să transmitem şi noi mai departe. Zeci de mămici au răspuns cu dragoste iniţiativei noastre, prin care dorim ca tinerele care nasc azi în România să afle şi să conştientizeze că cea mai bună hrană pe care pot să o dea copilului sau copiilor lor este cea primită de la Dumnezeu: laptele matern. Cele 50 de fotografii, format 50x70, cu mame alăptând, îmbrăcate în portul nostru naţional, au încântat deja publicul în cadrul unei prime manifestări şi sperăm să o mai facă şi în continuare.

După cum spunea doamna Elena Solunca Moise, această campanie "ne aduce aminte – şi fotografiile o ilustrează minunat – că trebuie să revenim la normal". "Este un eveniment dădător de speranţă!", consideră publicista revistei "Academica" a Academiei Române.

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 8 - 16 septembrie, de miercuri până duminică, între orele 10.00 - 18.00, în Sala "H.H. Stahl", Şos. Kiseleff nr. 30.

 Vă aşteptăm la Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti"!



Ziua Crucii. Cârstovul viilor - Sărbătoarea culesului viilor la români, 12 - 13 septembrie

 



Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită în perioada           12 – 13 septembrie 2015, între orele 9.00 – 19.00 la programul cultural Ziua Crucii. Cârstovul viilor - Sărbătoarea culesului viilor la români.  eveniment ce marchează sărbătoarea din calendarul religios şi datinile specifice începutului culesului viilor la români.

Invitaţi de seamă vă vor introduce în atmosfera acestui eveniment: Ansamblul folcloric Ţara Vrancei şi Ansamblul Tradiţii luncaviţene – Luncaviţa, Tulcea vor aduce obiceiurile specifice din zonele de unde vin, vă vor invita să degustaţi primul must de toamnă şi să dansaţi pentru bucuria recoltei.
Ansamblul Zestrea Branului – Bran, Braşov şi Grupul Reabinuşca al ruşilor lipoveni - Jurilovca, Tulcea vor întregi cu dansurile şi cântece lor programul de voie bună.

Actorul Alexandru Nicolae Mihai şi interpreţi de muzică populară precum: Ştefania Rareş, Maria Băndoiu, Florin Pârlan, Gabriel Dumitru vor asigura antrenul prin cântece şi snoave despre vie şi vin.

Alături de prezentarea obiceiului şi de unelte tradiţionale specifice obţinerii vinului în cadrul unor expoziţii tematice, vă invităm să participaţi la concursuri cu premii, dar şi provocări: să descoperiţi tainele pictării icoanelor pe sticlă şi al podoabelor populare, în cadrul atelierelor organizate cu această ocazie.

Sâmbătă, 12 septembrie la ora 16:00, la „ceas de taină când toamna adună în jurul ei pe cei dragi”, va avea loc o prezentare - concert - Vechi povestiri minereşti de I. D. Sârbu în interpretarea actorului Zoltan O. Butuc, poveşti extrase din audiobook-ul cu acelaşi nume, nefiind  altcevadecat o reverenţă în faţa limbii române şi a tainicei limbi a Basmului românesc. Poveşti de care sufletul se umple iar mintea se poate mira!”.

Un moment special al acestui eveniment îl constituie Ghidajul tematic Drumul vinului....realizat de muzeografii din Muzeul Satului, ce va consta într-o plimbare pe uliţele satului, vizitând gospodăriile Jurilovca şi Curteni, Instalaţiile şi Hanul La Barieră, unde se va face un popas cu degustare de vin – Vinul cavalerului, oferit de Crama Ceptura din judeţul Prahova.

Aşadar, vă oferim un program de muzică populară, târgul meşterilor populari, poveşti minereşti, produse din gastronomia specifică sezonului şi produse bio, produse de cosmetică bio, plante aromate şi flori minunate.

SÂMBĂTĂ, 12 SEPTEMBRIE
13.00   Călător în Ţara Bârsei (oameni, tradiţii, peisaje) – expoziţie de fotografie  
Autor - Eduard Guţescu                                            (Sala de Sticlă)            
Invitat - Ansamblul folcloric Zestrea Branului – Bran, Braşov

14.00   E vremea culesului de vie! …datini şi obiceiuri       (Scena Dumitra)
            Ansamblul folcloric Ţara Vrancei – Focşani, Vrancea
            Coordonator – prof. Maria Murgoci

14.00 – 15.00  Ateliere de creaţie:
Icoane pe sticlăÎnălţarea Sfintei Cruci
Carmen Catană – Bucureşti 

Podoabe populare
Raluca Pascaru – Bucureşti

16.00     Vechi poveşti minereşti – audiobook
              Lectura – Zoltan Octavian Butuc                                (Casa Clopotiva)
             
9.00 – 19.00  Târgul meşterilor populari, gastronomie tradiţională de sezon, produse bio. 

DUMINICĂ, 13 SEPTEMBRIE
13.00   Joc şi bucurie la cules de vie! (Scena Dumitra, Pajişte Hanul „La barieră”)
            Ansamblul Tradiţii luncaviţene – Luncaviţa, Tulcea 
            Coordonatori: Ilie Ştefan, Gheorghe Trandafir                                      

13.50   Despre vie şi vin – versuri
            Actorul Alexandru Nicolae Mihai, Bucureşti

14.00   Bun îi vinul ghiurghiuliu!  - muzică populară
Ştefania Rareş, Maria Băndoiu, Florin Pârlan, Gabriel Dumitru  

15.00   Împreună în satul românesc     
            Grupul Reabinuşca al ruşilor lipoveni - Jurilovca, Tulcea
Coordonator – Mirela Isacov

Prezintă actorul Alexandru Nicolae Mihai

14.00 – 15.00  Atelier de creaţie:
Împletituri textile
Eugenia Tudor – Bucureşti 

Mai puteţi vedea:
Expoziţia Acum 80 de ani... - reproduceri fotografice după negative pe sticlă, din perioada interbelică din colecţia Iulian Sima, Şura Bancu
Expoziţia Collage. Art...under construction, Sala Gheorghe Focşa                                
Un experiment muzeografic, o expoziţie care se naşte şi prinde contur pe zi ce trece în faţa publicului. Istoria şi patrimoniul Muzeului Satului reprezintă punctul de pornire într-o călătorie prin forme artistice contemporane dintre cele mai diverse, un hibrid de elemente de street art şi installation art.      
Galeria de Artă Populară Contemporană – o diversitate de obiecte din creaţiile meşterilor populari contemporani.

9.00 – 19.00  Târgul meşterilor populari, gastronomie tradiţională de sezon, produse bio. 


Vechi povestiri minereşti de I. D. Sârbu, în interpretarea actorului Zoltan O. Butuc, concert, 12 septembrie, ora 16.00




Sâmbătă, 12 septembrie la ora 16:00, în cadrul programului Ziua Crucii. Cârstovul viilor - Sărbătoarea culesului viilor la români , la „ceas de taină când toamna adună în jurul ei pe cei dragi”, va avea loc o prezentare - concert - Vechi povestiri minereşti de I. D. Sârbu, în interpretarea actorului Zoltan O. Butuc.

 Poveşti extrase din audiobook-ul cu acelaşi nume şi poeme de Nichita Stănescu şi Jozsef Attila, o reverenţă în faţa limbii române şi a tainicei limbi a Basmului românesc. Poveşti de care sufletul se umple iar mintea se poate mira!

Vă aşteptăm…puri şi simplii!







Expoziţia „Călător în Ţara Bârsei”, autor Eduard Guţescu, 12 - 27 septembrie




Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită sâmbătă, 12 septembrie 2015, ora 13.00, la vernisajul expoziţiei fotografice "Călător în Ţara Bârsei", autor Eduard Guţescu.

În urmă cu un an si jumătate Eduard Guţescu a început o frumoasă călătorie în tărâmul de poveste numit Ţara Bârsei. Călătoria i-a descoperit treptat frumuseţea peisajelor oferite de această regiune etnografică, dar şi tradiţiile pe care oamenii locurilor încă le păstrează.

La vernisajul expoziţiei va fi prezent şi ansamblul folcloric Zestrea Branului care ne va încânta cu dansuri şi cântece din tradiţia brănenilor. Mama Cozonacilor Pensiune vă invită să gustaţi din faimoşii cozonaci tradiţionali şi rulade produse după reţete vechi transmise din generaţie în generaţie.

Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 12 - 27 septembrie 2015, de miercuri până duminică, între orele 10.00 - 18.00, în Sala de Sticlă, Muzeul National la Satului „Dimitrie Gusti”, Şos. Kiseleff nr. 28 - 30.


Mai multe informaţii:
Biroul Relaţii Publice
Biroul Expoziţii Temporare

021 317 91 03 / int. 178, 186

02.09.2015

Collage. Art...under construction, Workshop de pictură pe sare, 5-6 septembrie








Sambata, 5 septembrie, ora 11.00, la Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" are loc primul workshop din cadrul proiectului Collage. Art...under construction - pictura pe sare.

Participarea se face cu înscriere prealabilă, în limita a 15 locuri, la adresa relatii.publice@muzeul-satului.ro.

Daca esti tanar si vrei sa-ti dezvolti latura artistica, te asteptam.

#CollageArtunderconstruction
#proiectcofinantatdeAFCN