27.03.2015

Frânturi de Rai, expoziţie de icoane, 4 aprilie - 3 mai




Copiii parohiei Bisericii Doamna Oltea din Bucureşti doresc să ofere tuturor celor care vor vizita Muzeul Satului o Frântură de rai, o părticică din sufletele lor - o expoziţie de icoane pe sticlă realizate în Postul Paştelui.

Icoanele au fost realizate de copii cu vârste cuprinse între 4 şi 15 ani, care au lucrat cu multă dăruire în biserică, în timpul unor cateheze susţinute de preoţii Mihai Popescu, Dragoş Stoica şi Ilie Valentin.

Copiii au lucrat sub îndrumarea profesorilor Anamirela Anghel şi Valeria Crăete.

Expoziţia Frântură de rai va putea fi vizitată în perioada 4 aprilie – 3 mai, în Sala de Sticlă a Muzeului Satului, de miercuri până duminică, orele 9.00 – 17.00, Şos. Kiseleff nr. 30, sector 1, Bucureşti


26.03.2015

Anuala de Artă religioasă - Cădere. Ridicare. Supravieţuire. Arta Sacră. Creaţie şi Restaurare, expoziţie, 5 - 23 aprilie




Asociaţia Filiala Artă Plastică Religioasă şi Restaurare a Uniunii Artiştilor Plastici din România în parteneriat cu Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti şi cu Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 5 aprilie, orele 13.30 la vernisajul expoziţiei Anuala de Artă Religioasă şi Restaurare  - Cădere, Ridicare, Supravieţuire. Arta sacră. Creaţie şi Restaurare, care va avea loc în Sala V.I.Popa.

            Vor expune peste 80 de artişti plastici – pictori, sculptori şi restauratori – din întreagă ţară, membrii ai asociaţiei, profesori şi studenţi ai Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti şi invitaţi speciali din ţară şi străinătate.

             Prezintă criticul de artă Corneliu Antim, preşedinte de onoare al AFAPRR şi dr.Marius Tiţa, istoric de artă.

Curatorii expoziţiei: pictorul Cristian Olteanu, lector univ. dr. Ion Achiţenie şi lector univ. dr. Mihai Dumitru.

 Anuala de Artă Religioasă şi Restaurare poate fi vizitată în perioada 5 - 23 aprilie 2015, de miercuri până duminică, între orele 09.00 – 17.00, în Sala H.H. Stahl, Foaier şi în Sala Lena Constante, Şoseaua Kiseleff, nr. 30.



Cristian OLTEANU, preşedinte U.A.P
Cerc. Şt. Florin-Ionut FILIP, manager proiecte şi comunicare


Mai multe informaţii:
www.afaprr.ro  , www.unarte.org , www.muzeul-satului.ro
office@afaprr.ro, tel: 0723-847-454

              

Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii, 4 - 5 aprilie




Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 4-5 aprilie, evenimentul  cultural Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii, parte din programul Datini şi obiceiuri de peste an. Sărbători creştine şi precreştine.

Sărbătoarea Floriilor, cunoscută şi sub numele de Duminica Floriilor, Duminica florilor sau Duminica vlăstarelor marchează momentul intrării lui Iisus Hristos în Ierusalim.

Sărbătoarea Bucuriei - Floriile oferă publicului vizitator întâlnirea cu tradiţiile specifice sărbătorilor pascale.

Programul cuprinde muzică şi poezie, colinde şi pricesne.
Invitaţi: Grupul vocal de muzică bizantină Anton Pann - Bucureşti, coordonat de dr. Constantin Răileanu; Corul Sound - Bucureşti, dirijor prof. Voicu Popescu; Compania Civic Art CvM - cu programul Rugăciunea Floriilor susţinut de artiştii Cristina Moldoveanu, Marian Ciripan şi Cornelia Tihon; intrepreţii de muzică populară Doina Lavric, Ion Creţeanu cu pricesne şi colinde pascale; elevul Mario Dumitraşcu, cu gânduri de copil la sărbătoare; ansamblurile Kymata şi Oniro ale Uniunii Elene din România, Corul Serenada al Asociaţiei Liga Culturală a Albanezilor din România.

Publicul vizitator este invitat să descopere valori ale artei creştine în expoziţiile: Anuala  de Artă religioasă - Cădere, ridicare, supravieţuire. Arta sacră. Creaţie şi restaurare realizată în parteneriat cu  Asociaţia Filiala Artă plastică religioasă şi restaurare a U.A.P.- Bucureşti şi Universitatea Naţională de Arte şi Frânturi de rai - icoane pe sticlă realizate de copiii Parohiei Doamna Oltea - Bucureşti.

La Târgul de Florii sunt invitaţi meşteri populari, producători de preparate din gastronomia tradiţională şi produse bio. Puteţi participa la ateliere interactive de iniţiere în pictura pe sticlă şi încondeierea ouălor.

            Iubitorii de natură au posibilitatea să descopere de Ziua păsărilor un programul divers -  expoziţie de fotografie, ateliere de creaţie şi proiecţii de filme documentare - oferit de  Societatea Ornitologică din România în data de 5 aprilie.
           
    În ziua de Florii este acces  gratuit pentru toţi cei care poartă nume de flori!

 PROGRAM

   
 Sâmbătă, 4 aprilie 2015
   
      12.30      Frânturi de Rai - expoziţie de icoane
Lucrări realizate de copiii Parohiei Doamna Oltea – Bucureşti
            Coordonator – prof. Anamirela Anghel                      (Sala de sticlă)
     
14.00   Lăsaţi copiii să vină la mine!  - versuri
            Mario Dumitraşcu – Bucureşti

14.15   Înflorit-a ruguţu'                                                                   
            Corul SOUND – Bucureşti
            Dirijor – prof. Voicu Popescu

 14.45    Frumoasele cântece  uitate
              Ion Creţeanu – Voineasa, Olt 

13.00 - 14.00   Ateliere interactive
Iniţiere în pictura pe sticlă – coordonator prof. Anamirela Anghel (Sala de sticlă)
Încondeiat ouă – coordonator Marioara Aneci – Paltinu, Suceava  (Sala de pedagogie)

     10.00 – 19.00  Târgul de Florii… obiecte realizate de meşteri populari,
 produse din gastronomia tradiţională, produse bio.
       
     Duminică, 5 aprilie 2015
    
      11.00 – 17.00   Ziua păsărilor
                              Expoziţie de fotografie, ateliere de creaţie, colocvii, proiecţie de filme documentare 
                              Parteneriat cu Societatea Ornitologică din România


      13.30      ANUALA DE ARTĂ RELIGIOASĂ
Cădere, ridicare, supravieţuire.
Artă sacră. Creaţie şi restaurare – expoziţie
Partener: Asociaţia Filiala Artă plastică religioasă şi restaurare a U.A.P. – Bucureşti
          (Sălile de expoziţie - H.H. Stahl, Lena Constante, Foaier)
     14.30    Floriile cu bucurie
                        Grupul vocal de muzică bizantină Anton Pann - Bucureşti
                        Coordonator - dr. Constantin Răileanu

14.45   Salcia – colinde de Paşti
                        Doina Lavric - Bucureşti

      15.00   Gânduri muzicale, la ceas de sărbătoare!
                        Ansamblul Kymata al Uniunii Elene din România
                        Ansamblul Oniro al Uniunii Elene din România
                        Grupul coral Serenada al Asociaţiei Liga Culturală a Albanezilor din România     


     16.00     Rugăciunea Floriilor – recital de muzică şi poezie
                        Cristina Moldoveanu, Marian Ciripan, Cornelia Tihon
                        Coordonator - regizor Marian Ciripan
    
                   Prezintă actorul Alexandru Nicolae Mihai

     10.00 – 19.00  Târgul de Florii… obiecte realizate de meşteri populari, 
produse din gastronomia tradiţională, produse bio. 


Mai multe informaţii:

Biroul Programe Culturale: 021 317 91 03 / int. 191 

Dansuri tradiţionale greceşti, 30 martie, orele 15.00




Centrul Cultural Politistikos-Extoraistikos Silogos-Glossas, Clubul UNESCO – Pireu şi Insule  în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită luni, 30 martie 2015, orele 15.00, la o suită de dansuri tradiţionale greceşti susţinută de un cunoscut ansamblu din insula Skopelo.

            Spectacolul  va reproduce secvenţe ale ceremoniei nunţii specifice insulii Skopelo, precum şi dansuri tradiţionale din mai multe insule greceşti.

            La eveniment vor participa oficialităţi din Grecia, reprezentanţi ai Ambasadei Greciei la Bucureşti şi ai Clubului UNESCO –Pireu şi Insule.

Cunoscută  în antichitate sub numele de Peparethos, insula Skopelos este considerată cea mai verde insulă a  Mării Egee  şi capitala insulelor din arhipelagul Sporadelor de Nord. Farmecele sale sunt multe si variate,  capitala insulei - Hora fiind considerată de către cunoscători unul dintre cele mai frumoase porturi din întreaga Grecie.

Vă aşteptăm la acest veritabil spectacol de promovare a tradiţiilor greceşti la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Şos. Kiseleff nr.28-30, sector 1, Bucureşti!

Mai multe informaţii:
Biroul Relaţii Publice
Biroul Programe Culturale

021 317 91 03 / int. 178, 191

25.03.2015

Imunitate - capacitatea organismului de a-şi păstra sănătatea şi vigurozitatea, prelegere, 25 martie






Asociaţia Totul Pentru Tine Si Copilul Tău - Academia de Alăptare şi Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" vă invită miercuri, 25 martie, ora 11:00 la prelegerea despre IMUNITATE susținută de doamna dr. Angelica Noica Dumitrescu, medic primar medicină de familie, competență în homeopatie, acupunctură, educație pentru sănătate și planificare familială. 

Evenimentul se inscrie în seria întâlnirilor de suport pentru alăptare și alte provocări maternale. 
Participarea este gratuită, tăticii, copilașii şi toți cei interesați sunt bineveniți!

Intâlnirea va avea loc la sala Victor Ion Popa, şos. Kiseleff nr.30, sector 1

Organizator: Georgeta Muşat, moaşă, specialist si formator în alăptare. 

Vă așteptăm cu drag!

10.03.2015

Concursul "Satul Cultural al României 2015", vineri, 13 martie



Asociaţia Cele Mai frumoase Sate din România şi Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” vă invită vineri 13 martie 2015, între orele 1230 - 1630, sala Victor Ion Popa, Şos. Kiseleff nr. 30, la cea de a doua ediţie a concursului SATUL CULTURAL AL ROMÂNIEI.
Desemnarea câştigătorului va avea loc după prezentarea şi jurizarea candidaturilor comunelor finaliste selectate. Acestea vor prezenta un program cultural compus din minimum 5 evenimente (festivaluri, sărbători, expoziţii, concursuri, simpozioane etc).
SATUL CULTURAL AL ROMÂNIEI este un program AFSR lansat în ianuarie 2014, sub patronajul Ambasadei Franţei în România, cu scopul de a promova patrimoniul cultural şi turistic din satele româneşti.
 Localităţile participante au dat dovadă de pasiune, perseverenţă şi efort  permanent în păstrarea şi promovarea meşteşugurilor, a tradiţiilor, obiceiurilor şi sărbătorilor cu care se mândresc.
Satele României, cu peisajele lor, cu patrimoniul cultural pe care îl deţin, sunt, de asemenea, locul unde s-au născut mari personalităţi, iar tradiţiile şi obiceurile rezistă încă modernităţii. Ele sunt modele de dezvoltare rurală prin valori reale şi merită să fie supuse aprecierilor unui juriu compus din specialişti de marcă.
Comunele finaliste sunt:
·    Biia (Şona), Vinerea (Cugir) şi Săsciori – judeţul Alba
·        Vorona – judeţul Botoşani
·        Drăguş – judeţul Braşov
·        Cumpăna – judeţul Constanţa
·        Aninoasa şi Cândeşti – judeţul Dâmboviţa
·        Vânători Neamţ – judeţul Neamţ
·        Izvoarele – judeţul Prahova
·        Gura Râului – judeţul Sibiu
·        Jurilovca – judeţul Tulcea
·         Prundeni – judeţul Vâlcea

Programul  orientativ şi Procedura de jurizare
1130   Sosirea delegaţiilor la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”
1200   Amenajarea standurilor localităţilor candidate
1230 Prezentarea programului evenimentului şi a comunelor jurizate
1245  Prezentare candidaturilor – 10 minute/comună
1500 Vizitarea standurilor       
1530  Jurizarea
1630  Anunţarea câştigătorului – SATUL CULTURAL AL ROMÂNIEI 2015

Cerinţele prezentării la concurs au fost înscrise în formularele de jurizare transmise  anterior candidaţilor.
Le amintim pe cele mai importante:
Ø     fiecare candidatură va fi susţinută de către primarul şi de către directorul Centrului Cultural local sau de către o altă persoană desemnată;
Ø     candidatura va fi prezentată în echipă, de două persoane, şi va fi însoţită de o proiecţie PowerPoint/video;
Ø     fiecare comună este invitată să-şi amenajeze un stand de prezentare care va cuprinde, în mod obligatoriu, un produs culinar specific (produs simbol – vin, palincă, dulceaţă, etc), pentru care poate obţine în etapa de jurizare, 10 puncte.


Contact AFSR
Marghiol Nicolae
Preşedinte executiv
0749 22 30 53