27.06.2014

Festivalul Thailandez 27 - 29 iunie 2014 Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”


Ambasada Regatului Thailandei în România şi Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” împreună cu Ministerul Culturii din Thailanda, Autoritatea de Turism a Thailandei în Frankfurt şi Bucuresti şi Departamentul de Afaceri Comerciale al Thailandei în Viena vă invită la “Festivalul Thailandez” în perioada 27-29 iunie  2014.


Sâmbătă şi duminică, între orele 10.00 – 19.00, sunteţi aşteptaţi să cunoaşteti o mică parte din cultura Thailandei: pe platoul de la intrarea principală in muzeu veţi putea admira expoziţia de fotografii ce înfăţişează scene şi peisaje din mirifica Thailandă, în curtea gospodăriei Stăneşti veţi putea afla câteva din secretele artei sculpturii în fructe şi legume şi veţi putea achiziţiona produse cu specific thailandez, iar la Pavilionul de vară veţi putea gusta preparate gastronomice specific thailandeze, pregatite de bucătarul thailandez Chaiyasith Srichom, bucătar şef la Roberto’s - Athenee Palace Hilton. Iar pentru că Thailanda nu înseamnă doar gastronomie sau peisaje frumoase, de la ora 17.00, la scena Dumitra vă invităm la un spectacol de dans traditional thailandez susţinut de un grup de 10 dansatori profesionişti ai Institutului de Artă a Spectacolului de pe lângă Ministerul Culturii Thailanez, acompaniaţi de de 2 muzicieni thailanezi ce vor cânta un amestec de muzica tradiţională thailaneză şi contemporană. 
Bilet de intrare:
Adult – 10 lei, Pensionar – 5 lei, Elev, Student – 2,5 lei.
Vă aşteptăm!

Mai multe informaţii:
Ambasada Regatului Thailandei
021 311 00 31/ 021 311 00 67/ 021 311 00 78
Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti”
Biroul Relaţii Publice
021 317 91 03 – int. 178, 143


24.06.2014

Târgul de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, 27 – 29 iunie 2014, între orele 09.00 – 19.00




      Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită în perioada 27 – 29 iunie 2014, între orele 09.00 – 19.00, la Târgul de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.

Evenimentul face parte din tradiţia Muzeului Satului şi este organizat din dorinţa de a redescoperi şi reînvia valorile satului românesc şi ale vechilor târguri din trecut, reunind la Muzeul Satului meşteri şi creatori populari din diferite zone etnografie ale ţării, continuatori ai tradiţiilor populare româneşti.

Tradiţiile legate de această sărbătoare sunt valorificate într-un program atractiv în care sunt incluse demonstraţii meşteşugăreşti, expoziţii şi proiecţii de film, momente muzical-coregrafice, târg cu meşteri dar şi gastronomie tradiţională specifică perioadei, precum şi produse bio.

Vă invităm să fiţi alături de noi în aceste trei zile, timp în care veţi descoperi cum petreceau sătenii altădată, La şezătoarea meşterilor populari -  Medalion de meşter popular – Gheorghe şi Maria Iorga, Horezu, Vâlcea,  care au fost şi sunt Poeţii condeieri din satele Banatului, cu Aurora Mândroane, muzeograf – Muzeul Satului Bănăţean, Timişoara.
Să prepari o pâine...nu este greu. Dar să o faci cu cântec...ne învaţă cei din Izvoarele- Centrul Cultural Izvoarele, Prahova care ne-au pregătit un moment special. Şi pentru că ne referim la trecut, vom asculta şi Cântări din satul de altădată, interpretate de Bogdan Simion – cobzar.
La zile speciale...momente speciale. Astfel, sâmbătă, 28 iunie, vă invităm la Hora satului, alături de elevii Şcolii de Dans popular românesc Larisa şi Marin Barbu; să încingeţi o suită de hore şi sârbe alături de  ansamblurile folclorice invitate la eveniment.
Actorul Alexandru Nicolae Mihai vă promite câteva momente inedite, timp în care vă va spune câteva Snoave, glume, ghicitori iar actorul Paul Buţă ne incită la un mic dar curios moment – Cu măştile ... la taifas!
Dacă teatrul nu v-a fost suficient, vă invităm să vizionaţi expoziţia de fotografie Rogojel – tradiţii în tranziţie a lui Lucian Munteanu, găzduită în Şura Bancu, în apropierea scenei Dumitra.
Pe un picior de plai… într-un sat de rai... cu Ansamblul folcloric Ţara Vrancei – Focşani, coordonat de prof. Maria Murgoci, ansamblu ce ne umple, de fiecare dată, sufletele cu mândrie şi dragoste de cântec străbun.
Corul Regal şi Fanfara Militară a Jandarmeriei Române vă transpun în altă epocă, alături de Acordurile muzicale dăruite dumneavoastră de către Adrian Drăgoescu şi
Andrei Theodoru.

Cunoscutul muzician Adrian Naidin vă cheamă la o Întâlnire muzicală estivală specială în zi de duminică, începând cu ora 14.30, pentru a vă reaminti în cântecele sale, de frumuseţea satului românesc.

Mergem să culegem Flori de Romanaţi,  alături de membrii ansamblului folcloric din Dobrosloveni, Olt, apoi... ne pregătim să jucăm sârba pe loc, anunţaţi fiind că azi e joc la noi în sat şi nu este rost de stat, mai ales atunci când, cu mic, cu mare, strigăm :Cântă lăutare...îndemnaţi fiind de către Alin Suceveanu, Vasi Cărăbuţ, Raluca Constanţa Burcea şi Narcisa Băleanu.

Vă invităm să ne fiţi alături în aceste zile, între orele 09.00 – 19.00, cu chef de cântec, dans şi plimbare, pe uliţele Muzeului Satului.

În aceeaşi perioadă, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” va avea loc şi Festivalul Culturii Thailandeze, între orele 16.00 – 19.00.

          Vineri, 27 iunie, la ora 17.00, sunteţi invitaţi la ceremonia de deschidere a festivalului, urmată de un spectacol cultural thailandez. Sâmbătă şi duminică, între orele 10.00 – 19.00, sunteţi aşteptaţi să cunoaşteti o mică parte din cultura Thailandei: pe platoul de la intrarea principală in muzeu veţi putea admira expoziţia de fotografii ce înfăţişează scene şi peisaje din mirifica Thailandă, în curtea gospodăriei Stăneşti veţi putea afla câteva din secretele artei sculpturii în fructe şi legume şi veţi putea achiziţiona produse cu specific thailandez, iar la Pavilionul de vară veţi putea gusta preparate gastronomice specific thailandeze, pregatite de bucătarul thailandez Chaiyasith Srichom, bucătar şef la Roberto’s - Athenee Palace Hilton.

Iar pentru că Thailanda nu înseamnă doar gastronomie sau peisaje frumoase, de la ora 17.00, la scena Dumitra vă invităm la un spectacol de dans traditional thailandez susţinut de un grup de 10 dansatori profesionişti ai Institutului de Artă a Spectacolului de pe lângă Ministerul Culturii Thailanez, acompaniaţi de de 2 muzicieni thailanezi ce vor interpreta un amestec de muzică tradiţională thailaneză şi contemporană.

În ziua de duminică, 29 iunie 2014, toţi cei ce poartă numele de Petru, Petruţa, Paula, Paul au acces gratuit în Muzeu, cu buletinul la purtător!
Pe această cale, le urăm un călduros „La mulţi ani”!

Târgul de Sfinţii Apostoli „Petru şi Pavel”
Program târg: 27 – 29 iunie – 9.00 – 19.00;
Program artistic: vineri, 27 iunie – 13.00 – 16.00; sâmbătă, duminică: 13.00 – 17.00

Program Festivalul Culturii Thailandeze
Standuri produse specifice: 27 – 29 iunie – 9.00 – 19.00
Program artistic: 28 – 29 iunie – 17.00 – 19.00


Conf. univ. dr. Paula Popoiu
Manager 
Mai multe detalii:
Biroul de Relaţii Publice: 021 317 91 03 – interior 191
www.muzeul-satului.ro


23.06.2014

Expoziţia „Magia Culorii în arta tradiţională românească”, la Roma, Italia, 24 iunie - 30 iulie 2014



Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 24 iunie – 30 iulie 2014, o expoziţie de costum popular românesc la Roma, Italia, intitulată 
„Magia Culorii în arta tradiţională românească”, proiect în cadrul
„Festivalului Internaţional al Tinerelor Talente Româneşti-Propatria, ediţia a IV-a”.

Expoziţia va fi găzduită şi vernisată la ora 18.00, la Muzeul Naţional de Artă şi Tradiţii Populare din Roma, Piazza Del Campidoglio.

În cadrul evenimentului, alături de Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” au mai fost invitaţi şi Muzeul Grăniceresc din Năsăud, artista Silvia Toth şi Cabli Funart România.

Organizatorii festivalului – Ministerul Afacerilor Externe din România, Muzeul Naţional de Artă şi Tradiţii Populare din Roma şi Asociaţia Culturală Româno - Italiană Propatria – îşi propun prin expoziţia organizată de  Muzeul Satului, să marcheze şi Ziua Universală a Iei.

Costumele tradiţionale expuse de muzeul nostru, în una din cele două săli ale Muzeului Naţional de Artă şi Tradiţii Populare din Roma, fac parte din colecţiile de port popular, valorificând astfel cercetările întreprinse de-a lungul timpului în diverse zone etnografice din România.

Echipa Muzeului Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” care se deplasează la Roma pentru organizarea acestei expoziţii este formată din  Conf.univ.dr. Paula Popoiu, Manager, Dr. Doina Işfănoni, Cercetător etnolog, Dr. Georgiana Onoiu, Şef secţie Tezaurizare Patrimoniu.

20.06.2014

Sărbătoarea Margaretelor, Sărbătoarea Pensiunilor 21, 22 iunie 2014




Sâmbătă 21 iunie


Ora 11:00  
Bun venit la Sărbătoarea Margaretelor, Sărbătoarea Pensiunilor 
Cuvântări ale reprezentanţilor A.N.T.R.E.C. şi ale personalităţilor din turism.

 11:30 - 12:30
Program folcloric susţinut de ansamblurile de dansatori şi interpreţi din diferite zone ale ţării:
            Ansamblul Şcolii Generale din Moieciu de Jos
             Coordonator - prof. Cristina Garbacea, Bran, Moieciu, Braşov

            Ansamblul Plaiuri Moiecene
            Coordonator –  prof.  Andreea Jetereanu, Bran-Moeciu, Braşov

            Ansamblul Poarta Dorului
            Coordonator - prof.  Marian Olteanu, Bran-Moeciu, Braşov  
           
12:30-13:30
 Concurs - Margareta de Aur 2014

13:30 - 18:00
Program folcloric susţinut de ansamblurile de dansatori şi interpreţi din diferite zone ale ţării:
            Ansamblul Plaiuri Moiecene
            Coordonator -  prof.  Andreea Jetereanu, Bran-Moeciu, Braşov

            Ansamblul Poarta Dorului
            Coordonator - prof.  Marian Olteanu, Bran-Moeciu, Braşov 

            Ansamblul din Teliu

            Liliana ONCIOIU -  Bran-Moieciu, Braşov

            Ansamblul „60+ judeţul Alba.
10:00–18:00
Expoziţii de produse tradiţionale realizate de meşteri populari din diferite zone ale ţării:         
meşteşuguri tradiţionale, costume.

10:00-18:00
Expoziţie de fotografieVacanţe cu Farmec” – Platoul de intrare

16:00-18:00
Simpozion Ospitalitate in satele româneşti: Autenticitate şi Tradiţii – Cheia succesului în   
turismul rural şi proiecţie film etnografic   - Sala Victor Ion Popa.


Duminica  22 iunie


10:00–18:00

Expoziţii de produse tradiţionale realizate de meşteri populari din diferite zone ale ţării:
meşteşuguri tradiţionale, costume.


10:00-18:00
Expoziţie de fotografieVacanţe cu Farmec” – Platoul de intrare

19.06.2014

Vernisajul expoziţiei Podoabe din metal. Istorie şi tradiţie în Ţara Românească, 22 iunie, ora 12.00



Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 22 iunie, ora 12.00, Sala „H. H. Stahl” la vernisajul expoziţiei Podoabe din metal. Istorie şi tradiţie în Ţara Românească, curator dr. Ioana Gabriela Duicu.
            Expoziţia şi catalogul Podoabe din metal. Istorie şi tradiţie în Ţara Românească constituie un inedit în etnografia românească fiind prima expoziţie în care sunt prezentate doar obiecte de metal, toate de provenienţă sau influenţă balcanică.
            În materialele pe care organizatoarea le-a publicat anterior cu privire la podoabele tradiţionale, făcea referire la cele mai uzitate şi mai des întâlnite podoabe de metal din arealul balcanic, paftalele. În expoziţia şi volumul de faţă este prezentată acea parte a colecţiei Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” formată din podoabe de provenienţă sau influenţă balcanică şi achiziţionate de la proprietari sau colecţionari din Ţara Românească.
            Ele sunt obiecte care au aparţinut atât românilor de la nord de Dunăre cât şi celor balcanici, dar şi etnicilor bulgari, greci, sârbi, albanezi, turci, unii dintre ei declarându-şi etnia, alţii numindu-se români. De asemenea, unele obiecte au menţionată ca zonă de provenienţă Dobrogea, chiar dacă ele au fost achiziţionate din localităţi sau de la persoane din Ţara Românească, dar pentru că proveneau de la etnici majoritari în Dobrogea li s-a atribuit această provenienţă.
            Astfel, semnalăm prezenţa a 90 de piese, unele dintre ele singulare, dar care în expoziţie au fost grupate astfel încât să formeze un ansamblu, altele provenite ca ansamblu, dar care vor fi prezentate singular.
            Datorită spaţiului atât expoziţional cât şi al catalogului, pentru unele dintre piese, acolo unde a existat o tipologie asemănătoare, s-a ales varianta de a prezenta doar o singură piesă.
            Ideea de a valorifica colecţia ca o expoziţie de obiect şi nu ca un ansamblu de costume care să rememoreze şi modalitatea de ataşare la costum a fost aleasă tocmai din dorinţa de a extrage aceste obiecte atât de spectaculoase, atât de minuţios lucrate şi atât de variate, din locul în care sunt tratate în toată literatura de specialitate, accesorii, şi de a le oferi importanţa pe care o merită, şi anume, podoabă cu rol funcţional şi apotropaic.
            Pentru completarea mesajului care s-a dorit a fi transmis prin această expoziţie şi prin intermediul catalogului s-a apelat la 2 colecţii particulare: cea a doamnei dr. Adina Nanu, căreia îi aducem mulţumirile noastre pentru întreaga colaborare şi cea a curatoarei, dr. Ioana Gabriela Duicu.
Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 22 iunie – 3 august 2014, de miercuri până duminică, între orele 11.00 – 19.00, sala „H. H. Stahl”, Şos. Kiseleff, nr. 30.

Conf. univ. dr. Paula Popoiu
Manager

Mai multe informaţii:
Biroul Relaţii Publice
021 317 91 03 – int. 178, 191


17.06.2014

La porţile soarelui. Sânzienele, 21 – 24 iunie 2014



Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită în perioada 21 – 24 iunie 2014, la evenimentul cultural La porţile soarelui. Sânzienele, care oferă publicului târg de produse tradiţionale şi spectacol folcloric în care sunt recontextualizate obiceiuri legate de sărbătoarea Sânzienelor şi începutul secerişului în satul tradiţional.

În calendarul popular, 24 iunie este ziua în care românii sărbătoresc Sânzienele (în sud-vestul, centrul şi nordul României) sau Dragaica, în celelalte regiuni româneşti. Aceasta zi marchează pentru tradiţia spirituală românească solstiţiul de vară, când "soarele se odihneşte la amiază”, zi în care sunt realizate numeroase practici magice de fertilitate, fecunditate, divinaţie şi etnoiatrie. De asemenea, este perioada de început a cositului fânului, de maturizare şi coacere a unor plante cerealiere, precum şi termenul limită când se mai prăşeşte. Este ziua când este culeasă floarea de sânziene, floare ce va fi prinsă în cununi şi ascunse sub perne de către fetele nemăritate pentru a-şi visa ursitul.

Sâmbătă, 21 iunie – târg de produse tradiţionate şi spectacol folcloric cu ocazia evenimentului „Sărbătoarea Margaretelor, Sărbătoarea Pensiunilor” organizat de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, în parteneriat cu Agenţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural – A.N.T.R.E.C. Mai multe detalii – www.muzeul-satului.ro

Duminică, 22 iunie, vă invităm să participaţi la programele culturale organizate cu ocazia zilei de Sânzienelor, dar şi a „Zilei Universale a Iei” – 12.00 – 16.00.

Astfel, veţi avea ocazia să admiraţi în cadrul expoziţiei PODOABE DIN METAL. ISTORIE ŞI TRADIŢIE ÎN ŢARA ROMÂNEASCĂ, podoabe şi accesorii ale portului popular românesc dar şi al etnicilor din Balcani. Curator: dr. Ioana Gabriela Duicu

O altă expoziţie la care sunteţi invitaţi este cea de Costume de inspiraţie tradiţională a studenţilor de la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Departamentul Modă, Anul I, studenţi care vă invită, tot cu această ocazie, să vizionaţi filmul Sisal, în completarea expoziţiei realizate de studenţi.

Pe pajiştile din muzeu, pe lângă pisicile care  plimbă agale, puteţi să vă aşezaţi şi să realizaţi, sub îndrumarea a doi artişti plastici, cununi de sânziene şi icoane pe sticlă, pe care, mai apoi, dacă doriţi, le puteţi oferi cadou celor dragi.


Cei mici dar şi cei mari, sunt aşteptaţi să participe la Teatrul de umbre, unde echipa Muzeului Satului vă va spune Povestea Sânzienelor, preambul al programului folcloric ce va urma, program în care sunt incluse Datini şi obiceiuri de Sânziene, cu Ansamblul Vatra Hărmanului şi Ansamblul folcloric Dunărica, din comuna Năsturelu; Întâlniri cu datina pe uliţele satului – muzeu, cu Sânzienele din Vatra Hărmanului şi Drăgăicile, din Năsturelu.

Timp de patru zile, vizitatorii vor avea ocazia de a achiziţiona diverse produse – ii, cămăşi, covoare, oale, podoabe – produse din gastronomia tradiţională, produse bio şi cosmetică – săpunuri naturale, pomezi.

Vă invităm să descoperiţi plantele de leac şi semnificaţia lor, în Grădinile plantelor de leac, intrând prin porţile larg deschise ale gospodăriilor Ruşeţu şi Dumitra, unde veţi fi atraşi de parfumul suav sau pătrunzător al lavandei, cimbrului, lămâiţei, rozmarinului sau mentei.

Ai o iie/cămaşă cusută?
Îmbracă acest obiect vestimentar şi De„Ziua Universală a Iiei”, în ziua de 24 iunie ai intrare gratuită în muzeu!





Mai multe informaţii:

Biroul Relaţii Publice
021 317 91 03 / int. 178, 191


16.06.2014

Vernisajul expoziţiei de artă plastică “DASCĂLI – DISCIPOLI/DISCIPOLI – DASCĂLI”, marţi, 17 iunie 2014, ora 14.00,




Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” în parteneriat cu
Fundaţia Culturală Elena Surdu-Stănescu - Mica Galerie vă invită la vernisajul expoziţiei de artă plastică “DASCĂLI – DISCIPOLI/DISCIPOLI – DASCĂLI”, marţi, 17 iunie 2014, ora 14.00, în sala „Gheorghe Focşa”, Şos. Kiseleff nr. 28.

Evenimentul reuneşte nume importante dintr-o generaţie de aur, artişti plastici şi dascăli deopotrivă, la 50 ani de la terminarea
Institutului Pedagogic Bucureşti - Facultatea de Arte Plastice. Expoziţia cuprinde lucrări alte artiştilor Elena Surdu-Stănescu, Mariana Buzea, Olga Morărescu-Mărginean, in memoriam Horia Bernea, Elena Pantea şi alţii.

Expoziţia poate fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 11.00 -19.00, in sala „Gheorghe Focşa”, Şos. Kiseleff nr. 28, sector 1, Bucureşti.




Informaţii suplimentare
021 317 91 03/ int. 178, 186

13.06.2014

Festivalul Internaţional de Muzică Populară Caravana Folclorică I.G.F, ediţia a II-a



          Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Centrul Cultural Municipal Bistriţa, Uniunea Internaţională de Folclor I.G.F., împreună cu Liga Culturală Fii Gorjului şi Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti vă invită în perioada 13 – 14 iunie 2014, la Festivalul Internaţional de Muzică Populară Caravana Folclorică I.G.F, ediţia a II-a, la care vor participa solişti de muzică populară din Argentina, Bulgaria, Belarus, Cehia, Franţa, Italia, Israel, Spania, Turcia şi România.

Deschiderea evenimentului va avea loc la Muzeul Satului, vineri 13 iunie 2014 începând cu ora 13.00. Pe scena Dumitra din incinta muzeului vor evolua solişti de muzică populară din ţările participante precum şi cunoscute şi apreciate ansambluri folclorice din România: Cununa de pe Someş - Bistriţa, Ţara Vrancei - Focşani, 
Maria Lătăreţu - Tg. Jiu, Mărţişorul - Olt, Flori de Romanaţi – Dobrosloveni - Olt şi Doina - Bucureşti.

Caravana Folclorică I.G.F va mai susţine un spectacol, sâmbătă 14 iunie 2014, începând cu ora 18.00 la 
Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti.


Mai multe detalii:
021 317 91 03/int 191, 178
www.muzeul-satului.ro

11.06.2014

Vernisajul expoziţiei CONSTRASTE - miercuri, 11 iunie 2014, ora 13.30




Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” în colaborare Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” vă invită miercuri, 11 iunie 2014, ora 13.30 la vernisajul expoziţiei CONSTRASTE - costume inspirate de elemente de arhitectură şi decoraţiuni tradiţionale a studenţilor Facultăţii de Mobilier şi Amenajări Interioare.

Expoziţia cuprinde peste 30 de lucrări - proiecte, desene artistice şi costume inspirate de elemente de arhitectură şi decoraţiuni tradiţionale şi va putea fi vizitată de miercuri până duminică, în Casa Glod, din interiorul muzeului (Şos. Kiseleff, nr. 28), între orele 11.30 şi 16.30.

Vizitatorii vor putea beneficia de un ghidaj al expoziţiei realizat de autorii acesteia – studenţi ai Facultatăţii de Arhitectură de Interior.

Curatori: conf. dr. arh. Ştefania Victoria Ruse, drd. arh. Raluca Maria Velescu.



07.06.2014

Vernisajul expoziţiei "Şerbana Drăgoescu în colecţii particulare"



Şerbana Drăgoescu în colecţii particulare

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” şi  Clubul România –UNESCO vă invită marţi, 10 iunie 2014, ora 13.00, la vernisajul expoziţiei Şerbana Drăgoescu în colecţii particulare  deschisă în foaierul Sălii „Lena Constante” a Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Şoseaua Kiseleff nr. 30, Bucureşti.

Dispariţia în 11 iunie 2013 a Şerbanei Drăgoescu (n. 1943) a îndurerat lumea artelor plastice în care ea era apreciată ca unul dintre artiştii cu cele mai îndrăzneţe şi totodată solid fundamentate creaţii. S-a afirmat pe plan internaţional încă din tinereţe, în anul 1973 având prima expoziţie personală în Suedia, iar în 1977 primind Diploma de Onoare la Cvadrienala de Artă Decorativă  din Erfurt. Până în anul dispariţiei sale, ea a continuat să creeze în acelaşi spirit novator, surprinzând cunoscătorii cu nesecatele ei resurse artistice.
Clubul România – UNESCO, a cărei preţuită membră a fost alături de nume ca
Nicolae Herlea, David Ohanesian, Gheorghe Buzatu, Felicia Meleşcanu, Laurenţiu Ulici,
Marcel Gugianu, doreşte ca prin această expoziţie să-i aducă un omagiu cu prilejul propriei sale aniversări a 20 de ani de activitate în slujba nobilelor idealuri UNESCO.
În expoziţie figurează lucrări de tapiserie, imprimeu textil, pictură, grafică, xilogravură şi carte-obiect, care fac parte din colecţiile unor apropiaţi ai artistei.
Va vorbi criticul de artă Alexandra Titu.




Mai multe informaţii:

Biroul Relaţii Publice

021 317 91 03 / int. 178, 191

05.06.2014

Vernisajul expoziţiei „Din Ţara Făgăraşului. Contribuţia Lenei Constante la campaniile de cercetare gustiene”.



Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită joi, 12 iunie 2014, orele 17.00, în sala de expoziţii „Lena Constante”, Şos. Kiseleff 30, la vernisajul expoziţiei de „Din Ţara Făgăraşului. Contribuţia Lenei Constante la campaniile de cercetare gustiene”.

            Născută în Bucureşti la începutul veacului al XX-lea, fiica mijlocie a unei familii formată dintr-un tată aromân, cu veleităţi de scriitor şi istoric şi o mamă româncă, urmează la Bucureşti şcoala de la
Pitar Moş, Liceul Regina Maria şi Şcoala de Arte Frumoase.

Crescută într-o familie cu reguli severe, Lena a dat dovadă de mult voluntarism: participă la întrunirile grupurilor avangardiste Unu şi Critrion şi la seratele muzical-artistice organizate de soţii Mac Constantinescu şi Floria Capsali, unde îi întâlneşte pe H. H. Stahl, Mitu Georgescu, Mircea Vulcănescu, Harry Brauner, Xenia Costa-Foru, Paula Gusty, Marioara Negreanu, Domnica Păun, Nel Costin, Traian Herseni, Pichi Rădulescu-Pogoneanu, participanţi la cercetările iniţiate de profesorul Gusti. 

La recomandările profesorilor şi prietenii săi, Lena avea să fie acceptată la campania de cercetări de la Drăguş-Făgăraş (1929). Bogăţia satului, faptul că aici se constituie pentru prima dată o echipă de cercetare artistică şi dragostea fulgerătoare pentru unul dintre cei mai talentaţi culegători de folclor muzical, Harry Brauner, o determină să devină un membru activ al echipelor de teren: va participa la campaniile de la Drăguş-Făgăraş (1929, 1932, 1938), Runcu-Gorj (1930), Cornova-Basarabia (1931), Şanţ-Năsăud (1935, 1936). Va contribui și la realizarea marilor proiecte inițiate de Profesor: Expoziţiile Universale de la Paris (1937) și New York (1939), la alcătuirea Muzeului Satelor Româneşti (1936).

În arhiva Muzeului Satului se găsesc numeroase documente fotografice înfăţişând aceste activități. Între ele şi cele ce înfăţişează participarea Lenei Constante în cadrul echipei artistice compusă din Mac Constantinescu, Margareta și Paul Sterian, Nicolae Argintescu - Amza, Marcela Focşa. Alături de ei va realiza în perioada 1930 -1939 peste 600 de copii după icoane din zona Făgăraş. Din acestea, Muzeul Satului păstrează 31 lucrări după icoane realizate în centrele Cârţişoara, Făgăraş, Laz,  Gherla, Nicula, Ţara Bârsei, Ţara Oltului, Valea Sebeşului, unele dintre ele aparținând iconarilor Matei Purcariu zis Ţimforea, Simion Poienaru, Petru Zugrav şi celor din familia Tămaş.

Expoziția „Din Ţara Făgăraşului. Contribuţia Lenei Constante la campaniile de cercetare gustiene” prezintă publicului o parte dintre  aceste copii considerate pierdute. Este de datoria noastră să le facem cunoscute, atât ca o recunoaştere a valorii cercetării sale întreprinsă în perioada interbelică cât, mai ales, ca un gest reparator, târziu, pentru cea care a investit în realizarea lor două din dezideratele importante ale monografiei sociologice gustiene: cunoaştere şi acţiune. 



Expoziţia poate fi vizitată în perioada 12 – 30 iunie 2014, în Sala de expoziţii „Lena Constante”, din Şos. Kiseleff 30, de miercuri până duminică, între orele 11.00 – 19.00.


Mai multe detalii:
Biroul de Relaţii Publice: 021 317 91 03 – interior 191
www.muzeul-satului.ro

03.06.2014

Continuă înscrierile la Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă”



Se apropie Vacanţa mare! V-aţi făcut planurile deja?
Daca nu…vi le facem noi!

În perioada 10 iunie – 4 iulie 2014 Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă aşteaptă să vă înscrieţi la Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă”, ediţia a XXII-a, desfăşurată în perioada 7 iulie – 16 august 2014.

Proiectul oferă copiilor şi tinerilor şansa să petreacă o vacanţă de neuitat descoperind cu ajutorul unor cunoscuţi creatori populari, în cadrul atelierelor de creaţie, tainele unor străvechi meşteşuguri (olărit, modelaj, sculptură în lemn, icoane pe lemn, icoane pe sticlă, pictură naivă, ouă încondeiate, cusut-ţesut, împletituri, podoabe populare, măşti populare,  păpuşi) şi activităţi de divertisment şi socializare (concursuri, teatru, poezie, muzică, joc etc.).

De asemenea, sunt organizate ateliere de pictură-desen, foto, teatru de păpuşi şi noutăţile acestui anprelucrarea pielii şi artă vestimentară; pentru cei ce doresc să înveţe din tainele vieţii de actor şi anul acesta organizăm atelierul de teatru!

De luni până vineri, timp de 6 saptămâni, în module de câte o săptămână, între orele 10.00 – 14.00, în ambianţa gospodăriilor din Muzeul Satului, vom descoperi copilăria şi arta populară.

Perioada de înscrieri: 10 iunie – 4 iulie  2014 
Orar: luni – joi: 9.00 – 16.00
        vineri: 9.00 – 14.00
Locaţie:  Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti’’ - Şos. Kiseleff, nr. 28 - Sala de pedagogie
Ateliere de creaţie populară: olărit, modelaj, încondeiat ouă, ţesut, sculptură în lemn, icoane pe lemn, icoane pe sticlă, măşti populare, podoabe populare, împletituri textile şi vegetale, pictură naivă, păpuşi, prelucrarea pielii;
Ateliere de desen – pictură, foto, teatru, teatru de păpuşi.

ÎNSCRIERILE SE FAC PE BAZA CERTIFICATULUI DE NAŞTERE, RESPECTIV A CĂRŢII DE IDENTITATE.

Taxa de participare:  150 lei / participant / modul 
Taxa pentru însoţitor: 20 lei / persoană / modul 

Muzeul nu asigură materialele şi uneltele necesare meşteşugului, exceptând roata olarului şi războiul de ţesut.
În limita locurilor disponibile pot participa gratuit, persoane cu dizabilităţi şi cu probleme sociale.

Programul Taberei de creaţie: 7 iulie – 16 august 2014, luni – vineri: 10.00 – 14.00
Participă: copii şi tineri cu vârste cuprinse între 3 - 18 ani; seniori – 19 – 65 ani.

Module cu durata de o săptămână
MODUL I    - 7 – 11 iulie
MODUL II  - 14 – 18 iulie
MODUL III - 21 – 25 iulie
MODUL IV  - 28 iulie – 1 august
MODUL V    – 4 – 8 august
MODUL VI 11 – 15 august
16 august – Expoziţia copiilor şi Incheierea Taberei!

Informaţii:
Mariana Soare: soaremariana@yahoo.com, 0730 642 810, 021 317 91 03/ int. 191
Andreea Majuru: anduta_span@yahoo.com, 021 317 91 03/ int. 195
Oana Răitaru: raitaru_oana@yahoo.com, 021 317 91 03/ int. 191  
Secretariat Muzeu:
Flori Roske:  contact@muzeul-satului.ro,  021 317 91 03, 0723 644 728
        

Ne bucurăm să ne fiţi alături şi în această vară!