18.03.2014

,,NICOLAE SUCIU. ICONARUL DIN CINCU – BRAŞOV,, 23 martie 2014, ora 11.30




Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” în colaborare cu Primăria comunei Cincu, Braşov vă invită duminică, 23 martie 2014, ora 11.30, la vernisajul expoziţiei de icoane pe sticlă  
,,NICOLAE SUCIU. ICONARUL DIN CINCU – BRAŞOV,,.

Nicolae Suciu s-a născut în 5 noiembrie 1923 în satul Cincu de lânga Brasov; a absolvit liceul din Făgăraş  apoi s-a înrolat în armată luptând pe frontul de vest în timpul  celui de al doilea război mondial. După terminarea războiului  a fost student la Institutul de Arte Plastice din Bucureşti, clasa profesorului Alexandru  Ciucurencu. A urmat şi cursuri de pictură monumentală în cadrul Patriarhiei Române; dupa absolvirea studiilor s-a stabilit în Cincu, şi a devenit profesor de desen la şcoala din sat.

De-a lungul anilor, a practicat pictura de şevalet dar s-a specializat în pictura de icoane pe sticlă. Tot în tehnica picturii pe sticlă, a realizat numeroase imagini laice având ca tema aspecte din viaţa satului: “Jocul”, “Nunta”, “Colindul”. În anii maturităţii a abordat şi tehnica  picturii  icoanelor pe lemn.

A creat o adevărată şcoală de pictură pe sticlă pe unde au trecut numeroase generaţii de elevi; nepotul său Sorin Suciu a devenit deja un nume de seamă în lumea picturii icoanelor pe sticlă continuând arta învăţată de la bunicul său. 

Lucrările Lui Nicolae Suciu  au fost expuse în expoziţii organizate în ţară şi străinătate şi fac parte din colecţiile unor mari muzee. În străinătate a expus în Marea Britanie, Franţa, Bulgaria, Suedia, Luxemburg, SUA, Canada, Iugoslavia, Germania.

Pentru originalitatea şi calitatea lucrărilor sale, a fost ales membru al Academiei Artelor Tradiţionale din România, Sibiu 1994. Este laureat cu premiului I la Festivalul de artă naivă la Zagreb în 1997 şi laureat al premiului ETHNOS la Bucureşti, 1995.

S-a stins din viaţă la 26 martie 1998, lăsând o valoroasă colecţie de icoane pe sticlă care au intrat în  patrimoniului cultural naţional.

Va invitam să vizitati expoziţia ,,NICOLAE SUCIU. ICONARUL DIN CINCU –
BRAŞOV,, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Şos. Kiseleff, nr. 28-30, sector 1, Bucureşti, în perioada 23 martie – 27 aprilie, Sala „H. H. Stahl”, de miercuri până duminică, între orele 9.00 – 17.00.

Theodor Aman, 183 de ani de la naşterea marelui artist, la Muzeul Satului, 23 martie 2014, ora 13.00


Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 23 martie 2014, ora 13.00 în   Sala Victor Ion Popa, la celebrarea a 183 de ani de la naşterea marelui pictor şi grafician, academician român, întemeietor al primelor Şcoli româneşti de arte frumoase de la Iaşi şi Bucureşti,
Theodor Aman.


Evenimentul este inclus în programul Mari Personalităţi ale României, dedicat evocării şi rememorării activităţii unor personalităţi apartinând culturii româneşti : etnografi, folclorişti, oameni de artă, scriitori etc. Au fost evocati cu diverse prilejuri, în cadrul acţiunilor Muzeului  Alexandru Macedonski, Lucian Blaga, Theodor Aman, Camil Petrescu, Dimitrie Cantemir, George Coşbuc, Păstorel Teodoreanu, Nicolae Labiş.


Theodor Aman s-a născut la 20 martie 1831 la Câmpulung Muscel, petrecându-şi copilăria la Craiova, împreună cu cei patru fraţi: Sevastia, Alexandru, Iorgu şi Ruxandra. După ce şi-a terminat studiile la Şcoala Centrală din Craiova, Aman urmează Colegiul Sfântul Sava din Bucureşti, avându-l profesor pe Carol Walenstein.

Ca toţi marii artişti ai epocii,  Aman este atras de oraşul artelor, Paris, unde îşi continuă studiile  avându-i ca  profesori pe Drolling şi Picot. 


Theodor Aman a fost tipul artistului total, abordând  aproate toate domeniile artelor vizuale: desen, acuarelă, pictură, sculptură, gravură, artă decorativă  folosind tehnici şi tematici variate: portretul, peisajul, nudul şi natura moartă.




Mai multe informaţii:
Biroul Relaţii Publice
021 317 91 03 / int. 178, 191




Theodor Aman
 183 de ani de la naşterea marelui artist.

23 martie 2014


13.00   Bun venit!

13.15   Despre Theodor Aman
Marilena Murariu – istoric de artă

13.30   Bucureştiul… lui Aman
            Adrian Drăgoescu – vioară
            Andrei Theodoru – clarinet

13.40   Veniţi priveghetoarea cântă… Versuri de Alexandru Macedonski
Actriţa Simona Mihăescu

13.50   In Memoriam - Theodor Aman
Tenor - Florin Ormenişan
Chitară clasică - Tudor Niculescu Mizil

14.00   Pentru Nichita Stănescu…
Actriţa – Tamara Creţulescu

14.20   Amintiri despre Aman
            De la năzdrăvanul Mario Dumitraşcu

14.30   Horele… lui Aman
            Alin Suceveanu
Georgiana Aurică

14.40   Doine şi joc
            Daniel Preduşel
             
14.45   Portul popular în vremea lui Aman   
Costume populare din colecţiile Muzeului Satului

15.00   Lumină lină…Lansare carte
Autor: prof. Theodor Damian
Moment sub egida Uniunii Naţionale a Femeilor din România, Preşedinte Ileana Mândrilă

15.30   In memoriam
Gravură, sculptură
Lucrări ale elevilor Liceului Nicolae Tonitza
            Prof. Iuri Isar



10.03.2014

Vă invităm cu drag la vernisajul expoziţiei Artă şi sacralitate - joi, 13 martie 2014, ora 17.00






Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, în colaborare cu Consiliul Judeţean Vrancea, Centrul Cultural Vrancea şi Filiala U.A.P. Vrancea, vă invită joi, 13 martie 2014, ora 17.00, la vernisajul expoziţiei Artă şi sacralitate ce se va desfăşura în Sala „Gheorghe Focşa”, din Şos. Kiseleff nr.28-30.

Vor expune artiştii: Ilie Boca, Mihai Chiuaru, Onisim Colta, Dana Constantin, Şerbana Dragoescu, Suzana Fântânaru, Marin Gherasim, Alexandru Grosu, Doina Mihăilescu, Liviu Mocan, Liviu Nedelcu, Silviu Oravitzan, Aurel Vlad, Dany Zărnescu, Gheorghe Zărnescu, Victoria Zidaru.

Alexandra Titu, cercetător la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române, în prezent profesor la Facultatea de Arte a Universităţii de Vest Timişoara şi Facultatea de litere a Universităţii Bucureşti şi Constantin Prut, critic și istoric de artă român, profesor la Facultatea de Arte a Universității de Vest din Timișoara, vor introduce publicul vizitator în atmosfera propice înţelegerii operelor de artă prezentate în expoziţie.

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 13 martie – 27 aprilie 2014, între orele 9.00 – 17.00, de miercuri până duminică.

05.03.2014

Invitaţie la programul cultural Mărţişorul călător. Când? 8 martie 2014, la Muzeul Satului




Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită pe 8 martie 2014, la ultima zi a târgului „De Mărţişor”, oferindu-vă prilejul de a achiziţiona pentru persoanele dragi obiecte realizate manual de meşteri consacraţi şi artişti plastici. De asemenea, puteţi achiziţiona preparate gastronomice tradiţionale, produse de cosmetică bio dar şi obiecte vestimentare în care predomină cusăturile şi ornamentele româneşti.

Un moment important al acestei zile îl constituie şi programul cultural Mărţişorul călător, organizat în colaborare cu  AFSR – ASOCIAŢIA CELE MAI FRUMOASE SATE DIN ROMÂNIA, CIOCĂNEŞTI – SATUL CULTURAL AL ROMÂNIEI 2014 şi MUZEUL MĂRŢIŞORULUI HĂŞMAŞ, ARAD.

Peste 200 de mărţişoare ce vor fi realizate de copii la atelierele desfăşurate în această zi vor fi trimise mass mediei europene, ambasadelor, institutelor de cultură, Comisiei Europene şi Parlamentului European, pentru a vesti Europei că primăvara a venit ! Iată că mărţişorul devine astfel un ambasador al al României, al culturii şi frumosului românesc.

Acest simbol al sufletului satului românesc, încărcat cu legende deosebite, va deveni parte a patrimoniului Unesco, alături de alte două ţări unde se mai regăseşte: Republica Moldova şi Bulgaria.

Selecţie din programul zilei: 10.00 - 15.00

COMUNA CIOCĂNEŞTI – SATUL CULTURAL AL ROMÂNIEI 2014
  • Atelier de mărţişoare
  • Atelier de încondeiat ouă
COMUNA IZVOARELE – jud. Prahova
  • Atelier de mărţişoare
  • Program folcloric
  • Dulce de România – Festivalul Dulceţii
COMUNA VULCANA-BĂI, jud. Dâmboviţa     
  • atelier de felicitări şi mărţişoare
COMUNA CINCU, jud. Braşov
  • atelier de felicitări şi mărţişoare
  • atelier demonstrativ de pictură pe sticlă
Mai multe informaţii:
Biroul Relaţii Publice
021 317 91 03 / int. 178, 191

Vernisaj expoziţie: Colecţia „Rita Şapira-Şain” donată Muzeului Satului în anul 2013


Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită sâmbătă, 8 martie 2014, ora 13.00, Sala „Lena Constante”, din Şos. Kiseleff 30, la vernisajul expoziţiei

Colecţia „Rita Şapira-Şain” donată Muzeului Satului în anul 2013.

Rita Şapira-Şain este sculptor, membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România din anul 1999.
A urmat cursurile Academiei de Artă din Bucureşti unde a studiat sculptura la clasa maestrului Corneliu Medrea.

A avut expoziţii de autor în Europa (România, Italia, Suedia, Elveţia) şi în Statele Unite ale Americii. Lucrările sale se regăsesc în colecţii particulare şi muzee de artă din Canada, Mexic, Statele Unite ale Americii, Elveţia, România şi Israel.

O parte din lucrări, realizate din metal polizat şi marmură albă sau cu reflexe azurii, imortalizează siluete de copii şi dau preţiozitate gesturilor lor, surprinse fie în jocul cu mingea, fie în jocul cu sfârleza sau cu pisica. Familia, maternitatea, visul, sunt alte teme propuse de artistă. Alături de sculptura diafană, artista a realizat numeroase lucrări de  tapiserie şi măşti confecţionate din sfoară de Manila.

Expoziţia permanentă „Colecţia „Rita Şapira-Şain” donată Muzeului Satului în anul 2013, însumează numeroase obiecte de port tradiţional, obiecte de ceramică veche dar şi bijuterii. Obiectele au fiecare istoria lor, introducându-ne puţin, în atmosfera anilor în care au fost concepute şi realizate, fiind achiziţionate de-a lungul timpului, din diverse locuri din România şi din lume.

Expoziţia poate fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 9.00-17.00



Informaţii suplimentare

Biroul de Relaţii Publice
021 317 91 03/ int. 143, 178