22.02.2014

Ce putem vizita la Muzeul Satului? Bordeiul Castranova, Dolj, Secolul al XIX-lea




Satul Castranova se află în nord-vestul Câmpiei Romanaţilor, la distanţă egală de Craiova şi Caracal. În apropierea localităţii se află vestigiile unui castru roman, de la care satul şi-a luat mult mai târziu numele. Ocupaţiile locuitorilor au fost agricultura şi creşterea vitelor. În decursul timpului, terenurile agricole s-au mărit ca urmare a defrişării pădurilor de stejar preponderente în zonă. Din punct de vedere tipologic, Castranova este un sat adunat, cu unele ramificaţii pornind din uliţa principală.

Cei mai mulţi locuitori din zona Romanaţi au fost în epoca feudală aserviţi de către marii proprietari de pământ, satul Castranova fiind atestat documentar în timpul domniei lui Mihai Viteazu ca sat domnesc. Aici, în sudul tarii, în preajma Dunării a supravieţuit până în primele decenii ale secolului XX bordeiul, un tip arhaic de locuinţa, identificat încă din neolitic pe întreg teritoriul Europei. Perpetuarea acestui sistem constructiv s-a datorat şi condiţiilor social-istorice vitrege: în acest perimetru au fost frecvente incursiunile turceşti care distrugeau aşezările, incendiindu-le.


Bordeiul din satul Castranova a fost transferat în muzeu în anul 1949. Construit la jumătatea secolului al XIX - lea bordeiul ilustrează diferenţierile sociale existente în rândul ţărănimii Planul cuprinde 4 încăperi: "gârliciul" în pantă, camera "la foc", camera de locuit şi "celarul". Din punct de vedere constructiv, pereţii longitudinali sunt făcuţi din blăni masive de stejar care căptuşesc groapa, excavată şi hidroizolată prin arderea de lemne. Pereţii transversali sunt executaţi din cărămida, în ei fiind încastrate cele 4 furci care susţin grinda principală a construcţiei. Acoperişul este în doua ape, cu o şarpanta din trunchiuri de stejar cioplite cu barda ("mârtaci"), peste care s-au pus straturi succesive de trestie, paie şi pământ. Intrarea în bordei este realizata printr-un gârlici în pantă, flancat de două "cosoroabe" sculptate în formă de cap de cal. Coborând pe panta gârliciului, se intră în camera numita "la foc", unde, în colţul din dreapta, se află vatra cu horn larg. Pe vatra şi în preajma ei sunt expuse o serie de obiecte legate de prepararea, păstrarea şi servirea hranei, precum ţestul de lut, frigări, pirostrii, cauce, căldări, tigăi, oale, străchini şi tiugi.


Din camera "la foc", se intra în "celar" (depozitul de alimente cu butoaie, lăzi şi hambare) şi în camera de locuit. În această încăpere se află o "sobă oarbă" (cu gura de alimentare în camera alăturată, "la foc") şi diverse piese de mobilier lucrate în zonă (lăzi de zestre, poliţe). Ţesăturile tradiţionale - scoarţe şi chilimuri din lână, decorate cu motive geometrice florale, zoomorfe şi antropomorfe - împodobesc interiorul, conferindu-i căldură, frumuseţe şi specific zonal. Din rândul pieselor de port se remarcă catrinţele femeieşti, cu alesături bogate şi cojoacele de mireasă, lucrate de vestiţi cojocari de la Vădastra şi Vişina.


18.02.2014

Ce putem vizita la Muzeul Satului? Bordei Răpciuni, jud. Neamţ, sec. al XIX-lea






Este o casă de tip vechi, de proporţii reduse, provenind dintr-un sat aşezat  la poalele masivului Ceahlău, transferată în muzeu în anul 1957. Construit la începutul secolului al XIX-lea, bordeiul Răpciuni are o arhitectură simplă, cu prispă deschisă pe două laturi şi pereţii din bârne necioplite, îmbinate la colţuri în cheutori rotunde. Acoperişul în patru pante repezi, cu streaşină largă pentru protejarea prispei, este realizat din şindrilă simplă fără crestături, aşezată la două rânduri.

                    

Interiorul este echilibrat, cu pereţii tencuiţi şi văruiţi, tavanul fiind din scânduri de brad cu grinzi aparente. Cuptorul cu vatră constituie centrul de greutate al locuinţei, astfel că în funcţie de el sunt aranjate celelalte piese ce formează interiorul: patul, lada de zestre, laviţa, masa joasă, colţarul şi cuierul.




Alături de casă se distinge surla considerată de specialişti că ar fi unul din primele tipuri de locuinţă ridicată de om la suprafaţa solului. Surla este folosită, în mod frecvent, ca adăpost sezonier pentru păstori, lucrători la pădure sau pentru gospodari când strângeau fânul în timpul verii de pe terenul aflat la o distanţă mai mare de sat (la aproximativ 15-20 km). Unii săteni au folosit-o ca bucătărie de vară, fiind aşezată în apropierea casei, aşa cum se prezintă în muzeu.




Întreaga gospodărie este înconjurată de un gard din ţăruşi de brad, intrarea în gospodărie făcându-se printr-un „pârleaz“, element caracteristic pentru o zonă de munte.

 

13.02.2014

Ce putem vizita la Muzeul Satului? Gospodăria Berbeşti, Maramureş, 1775






Provenind dintr-o frumoasă aşezare românească de pe valea Marei, gospodăria din satul Berbeşti este formată din: casă de locuit, grajd cu şură, coş pentru porumb, colejnă pentru adăpostirea uneltelor şi a oilor în timpul iernii, precum şi şopru cu corfă - construcţie ingenioasă pentru păstrarea fânului. Gospodăria, reconstruită în Muzeul Satului în anul 1962, este reprezentativă pentru cultura materială şi spirituală a Maramureşului, zonă bogată în valoroase monumente arhitectonice din lemn, ridicate de meşteri iscusiţi, precum "Paşco de pe Sălaje", cel care la 1775 s-a semnat pe  „grinda meşter" a casei expuse în muzeu.

Impresionante prin proporţii, construcţiile ce alcătuiesc gospodăria din Berbeşti sunt ridicate din scânduri masive, cioplite în lemn de stejar. Toate componentele gospodăriei sunt împrejmuite cu un gard împletit din nuiele de alun, gard adăpostit sub un acoperiş de şindrilă. O poartă înaltă, dublă, sculptată cu măiestrie din lemn de stejar , datată 1903 , completează ansamblul. Motive decorative specifice zonei : torsada, dintele de lup, rozeta, precum şi motive simbolice de un mare rafinament: soarele, luna şi motive antropomorfe sunt prezente pe elementele constitutive ale porţilor, pe ancadramentele uşilor şi ferestrelor.
Gospodăria din Berbeşti, prin construcţiile şi inventarul de unelte şi obiecte, evidenţiază ocupaţiile principale ale locuitorilor: creşterea vitelor, agricultura şi lucrul la pădure.
Planul locuinţei cuprinde trei încăperi: camera de locuit sau casa, tinda rece şi cămara pentru alimente, aliniate de-a lungul unei prispe deschise, pe stâlpi sculptaţi şi uniţi prin arcade.
Camera de locuit este dotată cu o vatră liberă, cuptor şi "prichici", un loc amenajat lângă sobă, spre perete, o platformă,  pe care se puteau odihni în zilele geroase de iarnă copiii sau bătrânii. Interiorul se caracterizează printr-un mobilier simplu şi funcţional: patul dispus pe o latură, laviţele aşezate în unghi drept, masa în centrul încăperii înconjurată de scaune comode. Specificul sistemului decorativ este dat de culmea sau ruda, cu ţesături policrome, aşezată deasupra patului, de farfuriile şi ulcioarele din centrul Vama, lucrate în culori vii, aşezate în cuiere şi de ţesăturile din lână în culori vegetale, aşezate pe paturi.

 



12.02.2014

„De Dragobete, iubeşte româneşte la Muzeul Satului!”


       


 Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” şi Clasa 1 E vă invită duminică, 23 februarie 2014 să iubiţi româneşte de Dragobete, program inclus în seria de evenimente dedicate “Sărbătorilor tinereţii” şi a inceputului de primăvară.
La sala ”Gheorghe Focşa”, vă invităm la vernisajul expoziţiei de fotografie "Dragobetele sărută fetele" ediţia a III a, organizată în colaborare cu Asociaţia Bucureştiul Meu Drag.
Actorul Alexandru Nicolae Mihai ne învaţă “Descântecul de Dragobete” iar Grupul de datini şi obiceiuri Cucii, din comuna Brăneşti, judeţul Ilfov, ne anunţă cu surle şi trâmbiţe că ei sunt “Vestitorii primăverii” asigurându-ne că, atinşi de toiegele lor aducătoare de noroc, vom fi feriţi de ghinion tot anul.
La “Hora cântecului vesel”… ne îndeamnă Alin Suceveanu, Andreea Chisăliţă,
Loredana  Streche, Narcisa Băleanu, Raluca Constanţa Burcea, Iulia Mihai,
Alexandru Pătraşcu, Cornelia Tihon şi Daniel Bădoi, interpreţi de muzică populară ce vor aduce voia bună şi dorinţa de a juca o horă românească.
Editura Paideia ne invită să descoperim cum este “Dragostea în bucate”, Alin Suceveanu ne învaţă  “Paşi în doi”, propunându-ne un concurs de dans popular iar Silvia  Ciubotaru ne arată, punct cu punct, pas cu pas, cum să realizăm cele mai frumoase cusături româneşti.
Invitaţii speciali ai evenimentului sunt membrii Trupei HARA, care vor aduce zâmbetul pe buze şi vă vor face să fredonaţi melodii de demult, sau de acum, îmbinând genuri muzicale precum folclor românesc, medieval şi pop.
Vă poftim, cu drag, să ne „Lasaţi ca amintire… cele mai frumoase declaraţii de iubire!
Şi vă mai poftim să târguiţi la cele mai frumoase şi originale mărţişoare de dăruit şi de păstrat, precum şi “mărţişoare” dulci, din bucătăria tradiţională şi produse bio.
Nu uitaţi: avem concursuri cu premii, iar vizitatorii care îşi sărbătoresc onomastica în această zi – Draga, Drăguţa, Dragoş, Drăgan - au acces gratuit în muzeu (pe baza cărţii de identitate).



DRAGOBETELE

23 februarie 2014


Duminică, 23 februarie

12.00   Bun venit la Dragobete!
           
12.15   Expoziţie de fotografie - Dragobetele sărută fetele
            Partener – Asociaţia Bucureştiul meu drag                                                 (Sala Gh. Focşa)

13.00   Dragostea… în bucate!
            Prezentare reţete culinare
            Editura Paideia – Divizia Bucătăria lui Radu                                             (Hanul La barieră)

13.30   Descântec de Dragobete…
            Alexandru Nicolae Mihai

13.45   Vestitorii primăverii
Grupul de datini şi obiceiuri Cucii, Brăneşti, Ilfov
Coordonator – Ovidiu Sebe

14.00   Cea mai frumoasă poezie de dragoste – concurs
            Coordonator – Alexandru Nicolae Mihai

14.30   Cântece de Dragobete… 
Trupa Hara

15.15   Hora cântecului vesel
            Alin Suceveanu, Andreea Chisăliţă, Loredana Streche, Narcisa Băleanu,
            Raluca Constanţa Burcea, Iulia Mihai, Alexandru Pătraşcu
            Invitaţi: Cornelia Tihon şi Daniel Bădoi                                                      
    
16.15   Paşi în doi - concurs de dans popular
            Coordonator – Alin Suceveanu
                                                                       

13.00 – 15.00  Atelier - cusături   
                        Coordonator – Silvia Ciobotaru

12.00 – 17.00  Lasă-ne ca amintire… cele mai frumoase declaraţii de iubire!
declaraţii de dragoste, extrageri la fiecare oră, concursuri,
 Premii oferite de Editura Paideia

Momente vesele şi concursuri cu Tândală şi Ileana Cosânzeana

10.00 – 17.00  Haideţi la Dragobete!
Ne vom întâlni cu meşteri populari şi creaţiile lor, ne vom îndulci cu plăcinte, turtă dulce şi vom descoperi cele mai frumoase mărţişoare!

Persoanele care poartă numele lui Dragobete  - Draga, Drăguţa, Drăgan, Dragoş, au acces gratuit (pe baza cărţii de identitate).


11.02.2014

Ce putem vizita la Muzeul Satului? Locuinţa Bancu, jud. Harghita, 1862


Bancu, jud. Harghita, 1862

Bancu, jud. Harghita, 1862
Gospodăria Bancu provine dintr-un sat aşezat în partea sud-estică a judeţului Harghita, în depresiunea intramontană din munţii Gurghiu şi Harghita, locuit în mare parte de secui. Satul Bancu a aparţinut de Scaunul Secuiesc al Ciucului din Regatul Ungariei până în anul 1876 şi a făcut parte din Compania a IV-a din Regimentul Secuiesc de Infanterie. Regimentul, înfiinţat la ordinul Mariei Tereza, a asigurat graniţa militară a Transilvaniei. Localitatea a fost cunoscută şi sub denumirile maghiare Banfalva, Csikbankfalva, aşa cum apare marcată pe Harta Iosefină a Transilvaniei, ce conţine date despre aşezări din perioada 1769 – 1773. În perioada interbelică, localitatea a făcut parte din judeţul Ciuc.

Zona de coline, bogată în păduri şi păşuni, a facilitat dezvoltarea unor ocupaţii precum exploatarea lemnului şi creşterea bovinelor. Practicarea acestor ocupaţii se reflectă în structura şi proporţiile mari ale construcţiilor anexe destinate adăpostirii animalelor, uneltelor şi mijloacelor de transport. Gospodăria din satul Bancu este compusă din următoarele construcţii: casa, datând din anul 1862, bucătărie de vară şi atelier de tâmplărie, construcţie anexă tipică gospodăriei secuieşti rurale din secolul al XIX-lea, acolo unde se practica şi meşteşugul lemnăritului şi tâmplăritului, şura cu grajd şi magazie de lemne, coteţe, magazie de cereale.

Poarta acestei gospodării, datată 1873, dată incizată pe cele două segmente de arc ce formează arcada porţii mici, a fost construită din lemn de stejar, cu trei stâlpi ciopliţi, legaţi la partea superioară printr-o grindă (cunună); legătura între stâlpi şi cunună se face prin contrafişe îngrijit fasonate, care au şi funcţie decorativă. Acoperişul în patru ape este fixat de cunună prin grinzişoare. Şindrila bătută la două rânduri este trasă la cuţitoi „în colţi” (vârf ascuţit) sau coadă de rândunică. Pe toată deschiderea porţii, sub acoperiş, s-a amenajat un mic spaţiu, cu găuri, pentru porumbei, numit columbar. Stâlpii şi cununa sunt decoraţi prin cioplitură cu barda, prin excizie de material, cu motive fitomorfe, frunze, floarea în ghiveci şi diverse alte flori: laleaua (tulipanul), crin şi garoafă. În afara datei de construire a porţii, pe fruntar sunt incizate numele proprii ale familiei: BENI REGYNA şi LIANAK IMRE .

Casa este construită din cununi de bârne orizontale, de brad, de secţiune dreptunghiulară, încheiate în crestături în unghi drept, aşezate pe o temelie din piatră. Bârnele au fost acoperite cu un mortar de lut peste care s-a văruit. Acoperişul în patru ape repezi, are o învelitoare din draniţă, cu ruptură de pantă în treimea superioară pentru a facilita evacuarea treptată a unei mari cantităţi de zăpadă. Prispa sau tornazul este plasată doar pe faţada casei, este deschisă parţial, pe stâlpi, iar in dreptul intrării este închisă până sus cu scândura traforată. Tinda, alăturată prispei, acest spaţiu închis, numit local "eresz" permite dublul acces: în camera de locuit şi în camera de oaspeţi. Peretele despărţitor dintre camere, în dreptul vetrelor, a fost construit din piatră. Cele doua încăperi comunică printr-o uşă. Din perimetrul camerei curate este delimitat, printr-un perete median, un spaţiu destinat depozitării alimentelor sau îmbrăcămintei, iar in cazuri speciale, bătrânilor din familie. Interiorul se remarcă prin robusteţea dată de grinzile tavanului şi de sistemele de încălzit. În camera de locuit, deasupra unei vetre libere, este suspendat coşul tronconic, iar în camera de oaspeţi, coşul vetrei e susţinut de pilaştri şi acoperit cu plăci de ceramică (cahle).
Amenajarea utilitar-decorativă a spaţiului de locuit este diferenţiată funcţional în cele două încăperi, una pentru locuit alta pentru oaspeţi. Toate categoriile de obiecte: ustensile, piese de îmbrăcăminte, ceramică, elemente de podoabă, etc. sunt reunite în structuri specifice. Paturile, băncile pe lângă pereţi, masa înaltă şi dulapul din camera curată, fac parte din categoria mobilierului pictat cu motive florale, reprezentativ pentru populaţia secuiască din zonă. Covoarele alese cu motive geometrice, feţele de pernă şi aşternuturile ţesute, se asociază prin tonalităţi calde de culoare, oferind interiorului strălucire şi confort.





09.02.2014

Ce putem vizita la Muzeul Satului? Locuinţa din Audia, Neamţ, sec. al XIX-lea


Locuinţa din Audia, Neamţ, sec. al XIX-lea


Satul Audia, ai cărui locuitori se ocupau predilect în trecut cu creşterea animalelor şi lucrul la pădure, se află situat pe Valea Bistriţei, în vecinătatea masivului Ceahlău, pe malul lacului de acumulare al hidrocentralei de la Bicaz, într-o zonă de un deosebit pitoresc. Gospodăria (datând de la începutul sec. al XIX-lea), împrejmuită de un gard din "cepi" rotunzi de brad, cuprinde locuinţa şi grajdul cu "sân" (cu ladă largă pentru fân, ambele construcţii fiind aduse în muzeu în anul 1957. Casa, cu pereţii din bârne rotunde de brad încheiate la colţuri "stâneşte", lipită cu lut şi văruită, prezintă o prispă liberă pe patru laturi, cu stâlpi simpli decoraţi. Elementul distinctiv şi original al casei îl constituie foişorul de dimensiuni reduse, cu balustradă traforată, amplasat în partea stângă a casei deasupra beciului cu boltă şi ziduri din piatră brută fără liant. Acoperişul în patru ape câştigă în frumuseţe prin capetele dantelate ale şindrilei tăiată în formă de dinte de fierăstrău.





Planul casei cuprinde o tindă şi patru încăperi, dintre care două de locuit, de o parte şi de alta a tindei, "odaia mare" cu vatră, horn şi cuptor cu spaţiu de dormit şi "odaia mică" cu sobă de gătit, precum şi două cămări situate pe latura din spate a casei. Interiorul locuinţei degajă o atmosferă primitoare, realizată din ansamblul armonios al obiectelor expuse. Spaţiul de locuit prinde viaţă prin policromia ţesăturilor cu decor geometric şi floral - stilizat (lăicere, covoare, ştergare care îmbracă pereţii, laviţele, paturile). Diferitele obiecte sau unelte din tindă, cămară sau din camerele de locuit - lăzi de zestre, costume de sărbătoare, tipare de caş, furci de tors, reflectă atât ingeniozitatea şi talentul celor care le-au creat, cât şi ocupaţiile locuitorilor din această zonă etnografică.