22.10.2013

„Săptămâna fără calculator” la Muzeul Satului, 4-8 noiembrie 2013


Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 4 - 8 noiembrie 2013, programul educativ „Săptămâna fără calculator”.

Proiectul face parte din programul „Vacanţă la Muzeul Satului” şi este dedicat tinerei generaţii – preşcolari şi şcolari, care îşi doresc să înveţe din tainele meşteşugurilor populare (pe prispa bunicii de la muzeu). Acest proiect se desfăşoară în săptămâna de vacanţă intersemestrială a elevilor claselor  I – IV, cu scopul de a valorifica timpul liber, în cel mai plăcut mod. Scopul final este implicarea participanţilor în activităţi care să le pună în valoare creativitatea şi să le dezvolte manualitatea în forme reconfortante din punct de vedere fizic şi psihic, pe principii care ulterior pot folosi în diverse domenii ocupaţionale.

Oferim în acest fel o alternativă faţă de concentrarea exclusivă faţă de calculator (totodată, distragerea atenţiei acestora din faţa calculatorului pentru 2 ore) într-o societate dependentă excesiv de acest mijloc de comunicare. Programul oferă posibilitatea diversificării preocupărilor, exersarea odihnei active în cadrul educaţiei nonformale (îmbunătăţirii exerciţiului de atenţie la şcoală) şi o implicare efectivă în relaţiile interumane, prin socializarea în cadrul activităţilor propuse de muzeu.

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” desfăşoară programe pentru copii şi tineri, oferind alternative de petrecere a timpului liber, organizând ateliere interactive, vizite de descoperire şi cunoaştere a patrimoniului etnologic. Prin paleta de programe oferită publicului larg, se doreşte educarea şi formarea prin şi pentru cultură, respectarea valorilor tradiţionale, descoperirea şi redescoperirea patrimoniului (tangibil şi intangibil).

Doritorii se pot înscrie la următoarele ateliere de creaţie: modelaj în lut, podoabe populare, ţesut, ouă încondeiate, păpuşi, măşti, împletituri textile, icoane pe sticlă, noduri, dansuri populare, atelierul „micul constructor – machete ale caselor din muzeu” şi atelierul „micul restaurator”,  în limita a 15 locuri de atelier.

Orarul desfăşurării atelierelor este cuprins între orele 10.00-11.30 şi 12.00-13.30, zilnic, de luni până vineri.
Muzeul asigură următoarele materiale şi uneltele necesare atelierelor de creaţie: lut, condeie pentru încondeierea ouălor, sticlă de 0,5 mm pentru icoane, sfoară, lemn, carton şi materiale textile.
Preţul pentru participarea la fiecare atelier este 10 lei/persoană (include materiale şi uneltele necesare atelierelor de creaţie).

Informaţii suplimentare precum şi înscrieri se fac la telefon :
021 317 91 03/ int. 191,195.
Persoane de contact : Andreea Majuru, Nicoleta Chiru, Mariana Soare

Mulţumim partenerilor, sponsorilor şi partenerilor media:
Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România
BRD Groupe Societe Generale

Jurnalul Naţional, Agerpres, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Şapte Seri, Bucharest Herald, Online Gallery, Ziare.com, In parc.ro, Autentici.ro, Cursuri pentru copii.ro, RNMR, AMALR








10.00 – 11.30
12.00 – 13.30
1.



LUNI
4 NOIEMBRIE
DANSURI POPULARE
 Coordonator – Alin Suceveanu
         (Sala de sticlă)


 MODELAJ ÎN LUT
 Coordonatori: Oana şi Irina Răitaru
         (Sala de pedagogie 2)
           
 DANSURI POPULARE
Coordonator – Alin Suceveanu
         (Sala de sticlă)


PĂPUŞI
Coordonator – Silvia Ciobataru
       (Sala de pedagogie 5)
2.



MARŢI
5 NOIEMBRIE
ICOANE PE STICLĂ
Coordonator – Carmen Catană
        (Sala de pedagogie 4)

MICUL RESTAURATOR
Coordonator – Gabriela Iuriciuc
       (Sala de pedagogie 2)

 ICOANE PE STICLĂ
Coordonator – Carmen Catană
       (Sala de pedagogie 4)

MICUL CONSTRUCTOR
Coordonatori: Irina şi Livia Răitaru
         (Sala de pedagogie 2)
3.


MIERCURI
6 NOIEMBRIE
ÎNCONDEIAT OUĂ
Coordonator – Valeria Fercal
        (Sala de pedagogie 4)

NODURI
Coordonator – Oana Răitaru 
     (Sala de pedagogie 2)
PODOABE POPULARE
Coordonator – Raluca Pascaru
         (Sala de pedagogie 5)

MĂŞTI POPULARE
Coordonator – Elena Ştefanschi
         (Sala de pedagogie 2)

4.


JOI
7 NOIEMBRIE

ÎNCONDEIAT OUĂ
Coordonator – Valeria Fercal
        (Sala de pedagogie 4)

ÎMPLETITURI DIN SFOARĂ
Coordonator – Eugenia Tudor
          (Sala de pedagogie 2)

NODURI
Coordonator – Oana Răitaru  
      (Sala de pedagogie 4)

ÎMPLETITURI DIN SFOARĂ
Coordonator – Eugenia Tudor
        (Sala de pedagogie 2)
5.


VINERI
8 NOIEMBRIE

 MODELAJ ÎN LUT
 Coordonatori: Oana şi Irina Răitaru
          (Sala de pedagogie 2)
DANSURI POPULARE
Coordonator – Alin Suceveanu
            (Sala de sticlă)