Conform legendei, prin sec. XVI, locuitorii din Barcelos erau alarmaţi de o crimă şi, mai mult
încă, de faptul că nu se descoperise cine o înfăptuise.
Într-o zi, apăru un galiţian care deveni suspect. A fost
arestat si condamnat la spânzurătoare, cu toate jurămintele lui precum că era
nevinovat.
Înainte de a fi spânzurat, el ceru sa fie dus în fata
judecătorului care-l condamnase. A fost dus la locuinţa magistratului, care în
momentul acela petrecea cu nişte prieteni. Galiţianul îşi susţinu din nou
nevinovăţia şi, în faţa neîncrederii celor prezenţi, arătă spre cocoşul fript
aflat pe masă şi exclamă:
- E la fel de sigur că sunt nevinovat, precum e sigur că
acest cocoş va cânta când mă veţi spânzura.
A fost întâmpinat cu râsete şi comentarii, dar nimeni nu
s-a atins de cocoş. Ceea ce părea imposibil, a devenit, însă, realitate! Când
pelerinul era spânzurat, cocoşul s-a ridicat pe masă şi a cântat. Atunci,
judecătorul a alergat la spânzurătoare şi l-a văzut cu uimire pe bietul om cu
ştreangul de gât, dar cu nodul larg, împiedicând strangularea. Eliberat
imediat, a fost lăsat să plece în pace.
După mulţi ani, s-a întors în Barcelos şi a pus să fie
ridicat un monument pentru Sfânta Fecioară şi pentru Sf. Iacob.
