Gospodăria Şuici – Argeş -Muntenia

      Gospodăria Şuici- Argeş, vine din zona Argeş, situată pe cursul superior al râului cu acelaşi nume, incluzând parţial şi bazinele Topologului, Vâlsanului, Vedei. Aşezările argeşene se înşiruie de-a lungul acestor râuri şi al unor afluenţi, ori sunt răsfirate pe interfluviile largi, străbătute de drumuri ce leagă mici depresiuni, pe terasele ori platformele acoperite de pomi fructiferi.

     Argeşul a fost unul din nucleele de formare a Ţării Româneşti medievale, iar Curtea de Argeş, vechea capitală a principilor din familia Basarab. Satele moşneneşti menţionate în sec. al XIV-lea şi al XV-lea, constituie temeiurile pe baza cărora s-au transmis peste veacuri tradiţii străvechi în domeniul ocupaţiilor, al meşteşugului prelucrării lemnului, al construcţiilor, al portului, al ceramicii etc.

     Satul Şuici-Argeş, din care a fost adusă în 1936 gospodăria din Muzeul Naţional al Satului, se află la poalele munţilor, dominat de vârfurile semeţe ale munţilor Negoiu şi Omu, cu peste 2540 m înălţime. Locuitorii se ocupă cu agricultura, au livezi de meri, peri, pruni şi practică diverse meşteşuguri pentru completarea veniturilor. Şuiciul face parte dintr-un grup de aşezări în care, în sec. al XVIII-lea şi al XIX-lea, s-a dezvoltat meşteşugul prelucrării artistice a lemnului.

     Gospodăria este compusă din casă, grajd, magazii şi pătul pentru porumb. Casa, alcătuită din două corpuri dispuse în unghi, este orientată cu faţa spre curte, puţin retrasă de la stradă pentru a lăsa loc unei grădiniţe cu flori. Paralel cu casa se află două dintre construcţiile economice ale gospodăriei, grajdul şi magazia, construite din lemn şi acoperite cu şindrilă.

Spre stradă, pentru a fi văzut, se află pătulul, o construcţie din nuiele împletite, înălţată pe patru stâlpi de lemn, cu acoperiş în patru ape şi învelitoare de şindrilă, în care se păstra porumbul. Mărimea pătulului era legată de situaţia economică a proprietarului.

      Locuinţa cuprinde în plan patru încăperi, grupate câte două, în cele două corpuri de clădiri legate între ele cu o prispă cu stâlpi şi balustradă. Întreaga construcţie este ridicată pe un soclu înalt de piatră de râu, cu pereţii din lemn, tencuiţi şi văruiţi în alb. Acoperişul casei în patru ape este învelit cu şindrilă subţire.

      Camerele din corpul dispus perpendicular pe stradă sunt destinate primirii oaspeţilor şi conţin cele mai frumoase obiecte – lăzi de zestre şi dulapuri decorate cu motive geometrice trasate în masa lemnului, ţesături din lână, scoarţe cu motive policrome şi un grup de şerveţele brodate formând un „stol” de fluturi; paturile sunt acoperite cu velinţe din lână, iar mesele cu feţe ţesute în război.

      Celelalte două încăperi sunt destinate folosirii cotidiene: una pentru dormit, cea de-a doua pentru bucătărie, având sobă cu plită. Această parte a casei, care ocupă jumătate din suprafaţa construită, este uneori locuită de bătrânii familiei. Considerând că fiecare etapă de viaţă corespunde unor comportamente rezidenţiale diferite, era frecventă atribuirea unui spaţiu separat părinţilor, cu scopul de a le asigura, în altă etapă a parcursului vieţii, condiţiile necesare traiului.

Dr. Georgeta Stoica – Etnolog

(din albumul - Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”)